Intrare Pestera Dambovicioara

Pestera Dambovicioarei este situata in zona castica a culoarului Rucar – Bran, una din cele mai dezvoltate din tara. S-a format in calcarele de varsta jurasica ale Masivului Piatra Craiului, datorita actiunii apelor paraului Dambovicioarei, a carui vale se gaseste la cativa metri in aval. Este o pestera calda, cu 10 – 12 °C, cu o umiditate moderata si strabatuta de un usor curent de aer.

Modelarea rocilor calcaroase a generat un relief de suprafata reprezentat prin turnuri, stanci ascutite, pereti verticali, in mai multe locuri surplombati, completat de un relief carstic subteran, reprezentat in principal din pesteri. Astfel, in bazinul hidrografic al Dambovicioarei se gasesc circa 50 de pesteri, cele mai importante fiind Dambovicioara, Pestera de la Gura Defileului, Pestera Labirintului etc. Pestera Dambovicioara, cea mai lunga si totodata cea mai reprezentativa a zonei, se gaseste in asa-numitele Chei ale Pesterii, pe malul stang al paraului, deasupra soselei care insoteste cursul apei. Zona este de un pitoresc aparte, datorita micilor cascade si repezisuri de pe cursul Dambovicioarei. Aspectele de amanunt ale morfologiei cheilor sunt completate de limbile de grohotis, care coboara din micile culoare nivale situate la partea superioara a versantilor pana in apropierea talvegului, de mici polite structurale si de un bogat microrelief rezidual.

Pestera Dambovicioara se afla in judetul Arges, la mai putin de 20 de Km de zona Bran, pe culoarul Bran-Rucar. Pestera s-a format in calcarele jurasice ale Masivului Piatra Craiului, in urma actiunii apelor paraului Dambovicioara. Drumul spre pestera urmeaza cursul Dambovicioarei, plin de mici cascade si repezisuri, printr-un mic defileu pitoresc. Soseaua merge in paralel cu aceasta, oferind pe alocuri zone de popas inverzite, inconjurate de stanca, de o frumusete deosebita.

Desi pestera nu impresioneaza prin lungime, aceasta este totusi cea mai mare si mai reprezentativa pestera din zona. Prin amplasamentul sau intr-o zona de o splendoare deosebita, pestera Dambovicioara prezinta un interes turistic sporit pentru turistii cazati in pensiunile din Bran sau Rucar, precum si pentru diversele trasee turistice ale tarii.

Pestera propriu-zisa este cunoscuta de inainte de 1579, cand localnicii o foloseau pe post de ascunzatoare impotriva cotropitorilor. Ulterior pestera a fost locul de reculegere al unui pustnic, ascunzatoarea a doi talhari cunoscuti la acea vreme, si chiar ascunzisul unui urs.

Pestera insumeaza trasee de peste 250m, galeriile fiind doar putin ramificate, una din acestea nefiind insa deschisa spre vizitare complet. Atractiile pesterii sunt reprezentate de formatiunile geologice deosebite (laba de urs, aripa de acvila, cap de sarpe, piele de tigru, etc.), precum si povestea iesirii secrete astupate ulterior de localnici. Avand o temperatura si o umiditate potrivita, pestera Dambovicioara are plafonul la peste 2m, putand astfel fi vizitata foarte usor.

Informatii utile – idicatii rutiere catre Pestera Dambovicioara:
-Amplasare: in apropierea satului Podu Dambovitei – situat la poalele Muntilor Piatra Craiului, la 5 km de Rucar, pe traseul Rucar-Bran, la 25 km fata de Campulung si la 177 km fata de Bucuresti.
-Transport: Cu trenul pana in Campulung, iar de acolo cu autoturismul, sau cu autoturismul pe ruta Bucuresti – Pitesti – Campulung.
-Capacitate de cazare: La Podu Dambovitei, Rucar si Leresti exista peste 150 de locuri de cazare, in peste 75 de gospodarii clasificate cu doua stele.

Cazare RUCAR-BRAN

View Obiective turistice, pensiuni Arges in a larger map

Manastirea Aninoasa

Hramul Manastirii este Sfantul Ierarh Nicolae (6 decembrie)

Este asezata in sud-estul satului, pe o terasa din stanga Bratiei, la altitudinea de 460 m, langa Ocolul Silvic Aninoasa. Preotul Ioan Rautescu ne-a lasat o valoroasa monografie a acestui pretios ansamblu arhitectonic de traditie brancoveneasca.

A fost zidita si inzestrata cu mosii de marele clucer Tudoran Vladescu in 1677. inaintea acestei bisericii, in Aninoasa se afla o bisericuta, dupa cum relateaza mitropolitul Neofit al Ungro–Vlahiei, care a vizitat manastirile muscelene in 1746; ea fusese zidita de Tudoran Aninosanu vel clucer, “care pe urma s-au calugarit”.

Pisania, sapata in piatra, deasupra usii de la intrare, are urmatorul cuprins: “Cu vrerea Tatalui si Fiului si cu savarsirea Sfantului Duh, zidutu-se-au aceasta sfanta biserica den temelia cu indemnarea cinstitului marelui arhiereu parintele nostru sfantul Nicolae cutotvoret, ca sa fie biserica de mir, dentru osteneala robului lui Dumnezeu Tudoran biv vel Clucer i Jupanita ego Alexandra. Iar cand au fost la sfarsitul sfintei biserici, despartindu-l Dumnezeu de sotie de s-au pristavit, primit-au cinul ingeresc de s-au calugarit si-i fu numele Teodosie monah. Si au numit sfanta biserica sa fie manastire de obste de calugari, in zilele luminatului Domn Io Duca Voievod. M-ta Septevrie din 20 leat 7186 (= 1677). Pis popa Stan ot Bajesti”.

Manastirea Cotmeana

Manastirea Cotmeana cu hramul “Buna Vestire” (25 martie) si “Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul” este situata in com. Cotmeana, jud. Arges, la 30 km. E de Rm. Valcea si 32 km NV de Pitesti, drum modernizat Pitesti-Rm. Valcea;

A fost reinfiintata in 1991. A fost ctitorita de Radu I Voievod, ante 1385, pe locul unei construcţii mai vechi. Este monument de sinteza reprezentativ pentru asimilarea si dezvoltarea arhitecturii muntenesti din sec. XIV; fatadele sunt din caramida aparenta si decoraţiuni in stil bizantinobalcanic din sec. XIII-XIV; clopotele sunt turnate ante 1386.

La praznicul “Acoperamantul Maicii Domnului”, pe 1 octombrie 2003, Prea Sfintitul Calinic, Episcop al Argesului si Muscelului, Prea Sfintitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, Prea Sfintitul Gurie Strehaianul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, inconjurati de un sobor de preoti si diaconi au savarsit slujba de sfintire a ansamblului manastiresc Cotmeana si a noii biserici care are acest hram.
Prea Sfintitul Parinte Calinic, Episcop al Argesului si Muscelului a multumit lui Dumnezeu, impreuna slujitorilor si poporului binecredincios pentru dragostea avuta si pentru ravna de a ctitori aici. “Fiecare sunteti ctitor aici si aveti osteneala, lucru bineplacut lui Dumnezeu!”

Fie ca Tatal care a zidit aceasta casa, Fiul care o a intarit si Duhul Sfant care o a innoit si o a luminat sa sfinteasca si sufletele noastre.

Manastirea Namaiesti

Manastirea Namaesti, ascunsa intr-o stanca, la altitudinea de 765 m, este situata intr-o zonă cu stravechi urme istorice, de un pitoresc deosebit. Aşezată la 5 km nord-est de Câmpulung, biserica este in intregime sapată in stanca de maini necunoscute, in prima jumatate a secolului al XVI-lea.

Nu se cunosc date exacte privind întemeierea schitului, dar legende transmise oral, din mosi-stramosi, in satul Namaesti, pomenesc si numele domnitorului Negru Voda.

Pe pereţii bisericii se pot vedea picturi murale neîndemânatic realizate, cu figuri de sfinţi, şterse în pridvorul sudic. Interiorul este nepictat, cu icoane atârnate pe pereţi. Aici se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, atribuită de tradiţie Evanghelistului Luca, înrămată în argint la 1798 şi litografiată în 1871 de Maior Papazogeu.

Manastirile Namaiesti, Corbii de Piatra si Cetatuia lui Negru Voda sunt doua din cele trei asezaminte monahale rupestre ce alcatuiesc un triunghi echilateral cu latura de 20 km. Prima se afla in comuna Corbi, pe soseaua Campulung-Domnesti, a doua la 10 km de Campulung Muscel, iar cea de a treia pe soseaua Campulung-Targoviste, in comuna Cetateni.

Asezata la 5 km NE de Campulung, biserica este de piatra, in intregime sapata in stanca de maini necunoscute, datata din prima jumatate a sec. XVI (1547). Pe peretii bisericii se pot vedea picturi murale neindemanatic realizate, cu figuri de sfinti sterse in pridvorul sudic, interiorul este nepictat, cu icoane atarnate pe pereti; podoabe; Aici se afla icoana Maicii Domnului facatoare de minuni, atribuita de traditie Evanghelistului Luca, inramata in argint la 1798, litografiata in 1871 de Maior Papa Zogeu; O cruce veche din 1601, ridicata langa turla de Radu Postelnicu; Tot aici se gasesc hrisoave cu proprietati din anii 1542 si 1572, carti vechi; casa memoriala G.Toparceanu; ateliere de covoare si macrameuri, mausoleul din Mateias, inchinat eroilor din primul razboi mondial (AAB, 1941; Efrem Enachescu, 1938).

Manastirea Namaiesti se afla intr-o zona cu stravechi urme istorice si de un pitoresc deosebit, ascunsa intr-o stanca, la altitudinea de 765 m.
Nu se cunosc date exacte privind intemeierea schitului, dar legende transmise oral, din mosi-stramosi, in satul Namaiesti pomenesc si numele domnitorului Negru Voda, acelasi cu cel care a poruncit construirea manastirii din balada Mesterul Manole (Curtea de Arges).

Potrivit acestor legende, trei ciobani au ajuns cu oile pe stanca in care se afla astazi manastirea. innoptand in aceste locuri, au avut toti trei acelasi vis: in dangat de clopot, fiecaruia dintre ei i s-a aratat un inger care i-a spus ca in acea stanca se afla o icoana zugravita dupa chipul adevarat al Maicii Domnului. Dimineata, trezindu-se, si-au spus unul altuia visul avut, s-au infricosat si au hotarat sa se mute pe un versant alaturat. Visul s-a repetat in noaptea urmatoare, iar in a treia noapte li s-a aratat chiar Maica Domnului, care i-a dus la o stanca anume si le-a aratat intrarea in grota, spunandu-le sa faca un locas de inchinare acolo unde vor gasi icoana. Hramurile alese de ei au fost al Intrarii in Biserica a Sfintei Fecioare Maria (21 noiembrie) si al Izvorului Tamaduirii (in prima vineri de dupa Sf. Pasti). Se crede ca tot atunci le-a spus Maica Domnului ca numarul vietuitorilor din manastirea ce se va intemeia aici sa fie intotdeauna 33 (anii traiti de Mantuitorul Iisus pe pamant).

Icoana despre care se spune ca a fost gasita in stanca de cei trei ciobani se pare ca este una dintre cele mai vechi din toata crestinatatea. Se crede ca este una dintre cele 12 icoane pictate de Sf. Apostol si Evanghelist Luca la dorinta Maicii Domnului, care le-a destinat celor 12 Apostoli ce urmau sa plece la propovaduirea Evangheliei. Pe aceste locuri, icoana a fost adusa de Sf. Apostol Andrei, care a propovaduit in Dobrogea si a plecat apoi spre Dacia Superioara, facand popas langa un templu paganesc, inchinat zeului Zamolxes. Apostolul Andrei, care crezuse ca in grota traieste un slujitor al zeului, pe care-l va crestina, nu gaseste pe nimeni in grota si s-ar fi adresat celor cu care calatorea: Nemo est (Nu este nimeni), de unde numele Namaiesti. Apostolul a coborat in grota si a lasat icoana in partea de nord, aproximativ pe acelasi loc in care se afla acum in biserica manastirii.
in 1798, icoana a fost ferecata in argint de Enache Postelnicul, iar in 1913 sotia unui general din armata romana a pus sa i se faca o rama de argint.

in timpul primului razboi mondial (1916-1918, pentru Romania), biserica, staretia si o parte din chilii au luat foc din cauza bombelor cazute in zona. Sergentul Ion Mustata a fost acela care a salvat icoana Maicii Domnului, impreuna cu putine carti si odoare bisericesti. A marturisit mai tarziu ca s-a trudit o noapte intreaga sa stinga focul, dar spre dimineata, flacarile s-au stins dintr-o data cand au ajuns langa icoana.
in afara bisericii, langa peretele stancos, se afla mormintele unor preoti care au slujit in secolele al XIX-lea si al XX-lea in biserica manastirii, precum si al mamei pictorului I.D. Negulici (secolul XIX), schimonahia Pelaghia Negulici.

Duhovnicul manastirii este Pr. Filotei Movileanu, iar stareta Maica Ana Lucia Nedelea. in urma cu doua-trei decenii, calugaritele de la Namaiesti lucrau covoare, care in cea mai mare parte erau exportate. in prezent, din generatia varstnica nu mai este decat Maica Cornelia Coltea, care traieste aici de la varsta de trei ani, cand au luat-o la manastire surorile mamei sale, si care este ghidul manastirii.

Hotelul de Gheata din Muntii Fagaras – o provocare, un gand nascut din dorinta de a aduce ceva nou in turismul romanesc, ceva care sa imbine aventura, distractia, cu cele mai noi concepte de promovare turistica existente.

Hotel Gheata Balea Lac

O idee in care nimeni nu credea. La inceput, pentru multi a fost o idee nebuneasca cu mult scepticism si neincredere, dar cineva a fost suficient de ambitios sa foloseasca natura in avantajul sau, sa o transforme fara sa o distruga, si sa creeze unicul Hotel de Gheata din Europa de Est.

Construit din gheata lacului glacial. Astfel, din anul 2005 in fiecare iarna Hotelul de Gheata se reconstruieste in Muntii Fagaras din materialele oferite de natura. Blocurile imense de gheata, taiate si scoase direct din Lacul Balea sunt folosite la ridicarea zidurilor, iar zapada, care este adunata de pe intreg versantul montan, este folosita pentru fixarea caramizilor de gheata si finisarea zidurilor.

Fiecare an aduce o noua poveste. in fiecare an Hotelul de Gheata are o structura diferita si spune o poveste noua. Anul acesta este o poveste muzicala transpusa atat in decorul si in arhitectura camerelor, a restaurantului de gheata si a barului de gheata, cat si in evenimentele organizate cu diferite ocazii. O alta noutate din sezonul 2011 este construirea unui complex de igluuri chiar in vecinatatea hotelului.

Locuri de liniste. Pentru mai multa intimitate, punem la dispozitia turistilor si trei igluuri, construite in imediata apropiere a hotelului. Langa hotel, superba Biserica de gheata, este deschisa, incepand cu luna ianuarie, tuturor celor care doresc un moment de liniste si de reculegere sau o cununie religioasa neconventionala.

Multe ocazii de bucurie. Iubitorii sporturilor de iarna se pot bucura de zapada prin activitatile din Winter Park, unde pot practica schi, sanius, tubing, patinaj si plimbari cu snowmobilul. Pentru incurajarea acestor activitati se organizeaza concursuri cu premii.

Cazare in Hotelul de Gheata si Igluurile noastre

Camera hotel gheata Balea Lac

In fiecare an camerele Hotelului de Gheata sunt unice si originale: anul acesta va asteapta „Ice Sounds“. Va invitam sa traiti experienta unica de a petrece nopti inedite la varful Carpatilor.

Camerele din gheata. in acest sezon, in hotel sunt amenajate 10 camere duble cu pat matrimonial, iar langa hotel, pentru cei care doresc mai multa intimitate, sunt trei igluri, fiecare cu pat dublu. Paturile sunt construite din blocuri mari de gheata. Decorul celor 10 camerele este in intregime din gheata si difera in fiecare camera.

Paturi, blanuri si saci de dormit pentru un somn linistit. Pentru confortul musafirilor nostri, pe fiecare pat se afla o saltea moala acoperita cu lengerie, paturi si blanuri pufoase de animale. inainte de culcare, musafirii primesc saci caldurosi de dormit deoarece temperatura medie in Hotelul de Gheata este intre -2 si +2 grade C

Preturi. O noapte intr-o camera de gheata dubla sau intr-un iglu este 150 lei pentru o persoana. Copiii intre 6 si 15 ani beneficeaza de o reducere de 50%, pentru copiii sub 6 ani este gratuit. Micul dejun nu este inclus in pret, dar se poate comanda pentru 25 lei/zi; se serveste la Cabana Balea Lac. Bagajele le puteti depune la Cabana Balea Lac. Acolo exista spatiu si pentru grupuri mai mari.

Check-in. Check-in se face intre orele 9 si 17 (in acest interval Hotelul de Gheata este deschis publicului larg pentru vizitare). intre orele 21 si 8 hotelul este rezervat musafirilor. in momentul check-inului se semneaza obligatoriu si o declaratie pe proprie raspundere. Check-out se face dupa ora 8.

 REZERVA ACUM, 150 RON/pers : http://hotelofice.ro/ro/booking-hotel-of-ice/

Savureaza cocktailuri in ambientul cel mai cool din Romania.  Ice Bar este inima Hotelului de Gheata la Balea Lac care incalzeste si pune in miscare si cel mai inghetat sange!

Cocktailuri de gheata. La Ice Bar va oferim intr-un ambient cool o gama larga de bauturi. Specialitatea noastra sunt cocktailurile pe care le servim cu placere tuturor vizitatorilor. Nu le primiti in pahare ordinare, ci in unele cioplite din gheata. Ice Bar este deschis zilnic intre orele 9 – 21. in caz ca ai nevoie sa te incalzesti, iti recomandam un aromat vin fiert cu scortisoara sau un delicios ceai negru. Oricare va fi alegerea ta, cu siguranta vei trai o experienta de povestit nepotilor.

Experienta glaciala nu este completa daca nu iti iei cina la Ice Restaurant care se serveste pe farfurii din gheata.

Restaurant hotel gheata Balea LAC

Menu special de gheata. Acesta te invita intr-o calatorie culinara de neuitat: vei lua loc la o masa complet din gheata, vei primi un meniu special si el, partial aranjat pe farfurii din gheata. Preparatele, pregatite cu atentie la Cabana Balea, sunt aduse la Ice Restaurant de personalul specializat. Pentru a completa simfonia de arome va recomandam unul dintre vinurile noastre cu buchete bogate.

O seara rustica la Cabana Balea Lac. Pe langa Ice Restaurant poti trai serile de iarna si in ambientul rustic la restaurantul Cabanei Balea Lac. Aici se servesc toate felurile de mancaruri transilvanene. Va oferim supe si ciorbe, preparate de carne si de peste precum si deserturi traditionale din zona. Oaspetilor nostri le plac in special specialitatile noastre de vanat si pastravii proaspeti.

La Biserica de Gheata esti mai aproape de Dumnezeu

Pornind de la tema proiectului din sezonul 2006-2007 care a fost dedicata „Turismul religios“, noi am construit prima biserica de gheata. Lacasul este deschis tuturor credinciosilor indiferent de confesie.

Biserica hotel gheata Balea Lac

Biserica cea mai extraordinara din Rominia. Primul pas spre construirea Bisericii de Gheata, este in fiecare an organizarea sfintirea apei si ghetii lacului Balea, care furnizeaza principalele „materiale de constructie“ folosite la ridicarea obiectivului. Serviciul religios este oficiat, de obicei, de reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe Romane, Bisericii Romano-Catolice si Bisericii Evanghelice. Biserica de Gheata de la Balea Lac, are o inaltime de aproximativ patru metri si este contruita dupa modelul si arhitectura unei vechi biserici din Malancrav, judetul Sibiu. Biserica a devenit repede foarte populara in randul turistilor, accesul in interior fiind permis tuturor celor interesati, indiferent de religie sau orientare religioasa.

Slujbe religioase. in iarna 2008-2009, insusi Mitropolitul Ardealului, I.P.S. prof. dr. Laurentiu Streza, a binecuvantat ineditul obiectiv. in cei cinci ani de existenta, reprezentantii mai multor religii sau culte religioase au oficiat aici o serie de slujbe religioase. In aceste perioade, la Ice Church de la Balea Lac au fost oficiate trei botezuri si doua cununii religioase. Pentru sezonul acesta sunt programate deja doua cununi la noi la Hotelul de Gheata.

Ceremonii religioase

• Sfintirea Lacului Balea
• Sfintirea Bisericii
• Servici religioase ortodoxe
• Servicii religioase catolice
• Nunti
• Botezuri

Acte necesare pentru servicii religioase:

• Cununia religioasa: certificatul de cununie civila, certificatul de nastere
• Botez: certificatul de nastere al copilului

[mappress mapid="9"]

Tarife Winter Park

• snowmobil – 100 lei/15 minute
• inchiriat saniuta / capac plastic – 10 lei/ora

Date contact:

Klingeis Consulting SRL
Str. Gheorghe Lazăr nr. 19
555200 Avrig
jud. Sibiu
România

tel./fax:             +40 269.523111

mobil:             +40 726.234417

bookings@hotelofice.ro

Cum se ajunge la Cetatea Poienari: din Bucuresti, se merge pe autostrada Bucuresti-Pitesti, apoi catre Curtea de Arges, pe DN 7C (Transfagarasan), pana la Barajul de la Vidraru. (vezi mai jos harta)

Biletul de acces in Cetatea Poienari costa 5 lei. 

Vizitata anual de mii de turisti romani si staini, faima Cetatii de la Poienari, judetul Argea, incepe sa o ajunga din urma pe cea a Manastirii mesterului Manole, de la Curtea de Arges. Cunoscuta drept Cetatea lui Vlad Dracul, aceasta a suscitat interesul unor televiziuni de renume, precum National Geographic, Discovery si History Channel.

Jurnalistii straini au realizat materiale documentare despre adevarata viata a lui Vlad tepes, fiind fascinati, in acelasi timp, de legendele legate de domnitorul care a adus Romaniei faima de tara a lui Dracula.Cele 1.480 de trepte, o Golgota spirituala pentru turisti

Cetatea de la Poenari se afla la patru kilometri de barajul Vidraru, cocotata pe un varf de munte, la o altitudine de 860 de metri. Aici este locul in care, potrivit legendei, Vlad Tepes s-a retras din calea turcilor. Accesul pana la zidurile ei groase este si azi un chin, pentru ca nu se lasa cucerita decat de cei care se incumeta sa urce cele 1 480 de treptezidite in coama dealului. Poate si aceasta provocare atrage mii de turisti anual, care, odata ajunsi in varf, au parte de o priveliste incredibila. Ruinele cetatii lasa sa se intrevada un peisaj unic prin salbaticia si splendoarea sa. Acest lucru a facut ca administratia judeteana sa-si indrepte mai mult atentia asupra acestui obiectiv turistic. Consiliul Judetean Arges doreste sa instaleze un teleferic pentru cei care vor sa evite urcatul celor 1.480 de trepte, iar sus, la cetate, sa amenajeze o terasa si un monitor pe care sa se vizioneze filme cu Vlad tepes.

Cetatea Poenari Tepes Voda

Jules Verne a scris o carte, inspirat de Cetatea de la Poienari
Frumusetea si salbaticia peisajului argesean care inconjoara ruinele cetatii Poienari au atras, ca vizitatori, numeroase personalitati ale vietii spirituale românesti: Cezar Bolliac, Alexandru Odobescu, Carol Davila, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Vlahuta, Nicolae Iorga si multi altii. Ei au lasat pagini memorabile, descriind drumul spre Poienari si ce mai ramasese din zidurile cetatii când au ajuns acolo. Paginilor scrise de ei, li se poate alatura romanul “Castelul din Carpati”, al lui Jules Verne, inspirat din legendele povestite de o românca, despre misterioasa cetate a lui Vlad tepes. Dincolo de peisajul care iti taie respiratia, legendele locului atrag ca un magnet turistii, in special pe cei straini.

Legendele Cetatii Poenari:
Una dintre legendele despre Cetatea Poienari, transmisa din tata in fiu, din veacul al XV-lea si pana astazi, spune ca boierii din Targoviste, speriati de asprimea domnitorului Vlad tepes care tragea in teapa talharii, lenesii si tradatorii, s-au adunat in taina si au pus la cale pieirea domnitorului, uneltind sa-l prinda viu in cursa si sa-l duca pesches sultanului. tepes insa, aflandu-le la timp uneltirea, intoarse cursa pregatita lui impotriva boierilor. Astfel, in ziua de Paste, se pomenesc boierii cu oamenii lui tepes Voda ca umplu biserica si-i ridica, nitam-nisam, pe toti – mic si mare, tanar si batran, barbati ori femei – si-i aduce pe jos pana la Curtea de Arges si de aici pana mai sus, la o stramtoare ingusta, numita de popor Cheile Argesului. Dupa ce-si desfata ochii pe privelistile marete ale muntilor, Voda ridica buzduganul spre inaltimile ametitoare ale Cheilor, catre cel mai inalt colt de stanca, pe care se mai puteau zari inca niste ziduri ruinate, si, cu glas de tunet, porunci: “Boieri si coconi, jupanese si jupanite, voi care mi-ati urzit moartea in iatacurile voastre priviti cuibul acela de vulturi, colo sus, sa rasara pana-n duminica Tomii cel necredincios o cetate de zid, sa stea soarele pe fruntea ei.

Si, rasucind armasarul, pieri ca o naluca. S-au asternut boierii pe lucru, fara preget, zi si noapte, ca stiau ei ca Voda nu glumeste, si, decât in vârful unei tepe, tot mai bine viu. Multi au alunecat pe povârnisuri si s-au scufundat in adâncuri de prapastii, prada vulturilor si fiarelor. Dar, cu chiu, cu vai, cetatea cea noua aparu in dimineata duminicii lui Toma, mândra si stralucitoare. Pe cei ramasi i-a iertat, socotind ca s-au pocait de rele si s-au cumintit.

[mappress mapid="8"]

Festival cetatea Poenari Vlad Tepes

Cetatea Poenari era o puternica cetate de refugiu, folosita de conducatorii tarii Românesti si de curtea sa. Pozitia strategica o face aproape imposbil de atacat, fiind situata pe un colt de stânca, la peste 200 de metri de fundul vaii, inconjurata de pante abrupte si periculoase. Peisajul pe care aceasta cetate il ofera, merita efortul considerabil de a urca 1480 de trepte. La capatul acestor trepte se afla o mica casuta construita intre anii 1969-1972 care adaposteste un muzeu dedicat cetatii Poenari. Este urmarita evolutia acesteia de-a lungul timpului.

Prima mentionare in documente are lor in 1453, când Ludovic al V-lea ordona localnicilor sa execute operatii de reparare si consolidare a cetatii, in eventualitatea unui atac din partea turcilor. Astfel, se poate trage concluzia ca cetatea este mult mai veche. Numele ei apare abia in 1481, in documente din Cancelaria din Valahia. Aflam ca cetatea a fost construita in doua etape. Prima, in secolul al XIII-lea si a a doua, la inceputul secolului XIV, când au fost executate lucari de fortificare. in prima etapa a fost construit turnul dreptunghiular din piatra, cu trei nivele despartite prin plansee de lemn. Accesul in turn era realizat prin scari mobile. in a doua etapa au fost construite zidurile cu turnurile semicirculare din piatra. Interiorul a fost captusit cu caramida in partea superioara, atingând latimi de 2-3 metri. Patru din turnurile de aparare aveau forma rotunda, iar donjonul, forma unei prisme.

Cetatea Poenari este cunoscuta si sub numele de „Cetatea lui Vlad Tepes”, fiind atribuita constructia acesteia lui Vlad Tepes, conform unui document din secolul al XVII-lea.

Lacul de acumulare Vidraru a luat fiinta in luna martie 1966 si este amplasat pe raul Arges pe un sector de 28 km

lungime. Situat intre muntii Fruntii si Ghitu, Barajul vidraru  aduna apele raurilor Capra, Buda si ale catorva afluenti directi (Raul Doamnei, Cernatul si Valsanul, Topologul, Valea lui Stan si Limpedea), cu un debit total de cca 5,5 mł /s. Suprafata totala a lacului Vidraru este de 393 ha, lungimea de 10,3 km, iar latimea maxima de 2,2 km in zona Valea Lupului – Calugarita. Adancimea maxima a apei este de 155 m langa barajul inalt de 166 m, iar volumul apei este de 465 milioane mł. Nivelul normal de retentie este de 830,00 metri deasupra marii (mdM).

Constructia barajului Vidraru a durat cinci ani si jumatate. S-au forat 42 km de galerii subterane, s-au excavat 1.768.000 mł de roca, din care aproximativ 1 milion mł in subteran, s-au turnat 930.000 mł de beton, din care 400.000 mł in subteran si s-au montat 6.300 tone de echipamente electromecaniceBarajul Vidraru a fost, la momentul inaugurarii, al cincilea in Europa si al noualea in lume intre constructiile similare.

Barajul Vidraru este un baraj din beton cu dubla curbura realizat din 22 de ploturi verticale, avand inaltimea de 166,60 metri si o lungime la coronament de 307 metri, fiind traversat de noua galerii orizontale interioare. Constructia se sprijina pe versantii muntilor Pleasa si Vidraru, iar turbinele si generatoarele electrice ale hidrocentralei asigura o productie de energie, intr-un an hidrologic mediu, de 400 GWh/an

Al cincilea baraj in arc din Europa ca inaltime in anul intrarii in exploatare (1966), Barajul Vidraru are o inaltime de 166,60 de metri si a fost construit ca o necesitate, nicidecum ca un moft sau capriciu al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Constructia celui mai mare baraj in arc din tara a durat cinci ani, timp in care s-a lucrat in paralel si la hidrocentrala de pe Arges. A costat un miliard patru sute saptezeci de milioane de lei in banii vremii, iar investitia a fost amortizata in 28 de ani.

Primul semnal de incepere a constructiei barajului Vidraru a fost coborarea de la inaltimea de 180 de metri, pe cabluri aeriene, a primei bene pline cu beton. “Au urmat apoi zile incordate de munca eroica. (…) Pe santier, tehnica inaintata, metodele moderne de lucru, mijloacele mecanice contribuie la obtinerea unui ritm inalt de executie. Turnarea betoanelor se face in cofraje metalice, ceea ce contribuie la obtinerea unei productivitati superioare cu 20 la suta fata de metoda clasica. (…) Constructorii intensifica intrecerea socialista pentru a realiza acest important obiectiv hidroenergetic la termenele prevazute si chiar mai devreme”, scria in ziarul Scanteia din 10 aprilie 1965. O luna mai tarziu, acelasi ziar mentiona intr-un alt articol: “Intrecerea in intampinarea Congresului Partidului are un obiectiv precis: «In fiecare schimb – peste 500 de metri cubi de beton turnati in corpul barajului.» (…) Vitezele cele mai mari de inaintare au obtinut cunoscutele brigazi de mineri in fruntea carora se afla Tudor Moraru, Pavel Otet si Alexandru Farcas. Apropierea Congresului Partidului insufla noi energii constructorilor si montorilor de pe santier. (…)”

20 FEBRUARIE 1965, SCANTEIA. “Ieri, pe marele santier argesean a fost sarbatoare. Oamenii din adancuri si cei care inalta la Cheile Argesului pipetul arcuit al barajului de la Vidraru, intr-un cuvant constructorii hidrocentralei, au trait bucuria unui important eveniment – strapungerea, cu 40 de zile mai devreme fata de prevederile planului, a tronsonului Cetatuia – Aref al galeriei de fuga. Pe aici, apele Argesului iesite din turbinele centralei subterane sunt conduse din nou in albia raului, dupa calatoria lor sub munte. (…) Dialogurile purtate acolo, la peste 100 de metri sub albia Argesului , se strecurau prin roca intr-o parte si in cealalta, ajungand la mineri ca un ecou indepartat. De luni si luni de zile se apropiau unii de ceilalti metru cu metru; invingand izvoarele subterane, taria pietrei si presiunea uriasa a muntelui, minerii pregateau ziua strapungerii uneia din verigile importante ale lantului de tunele din galeria de fuga a apelor.”

15 MARTIE 1966. Apele Argesului si-au oprit cursul. “Undeva in corpul barajului Vidraru, porti grele de metal taie intr-o clipa panglica argintie a Argesului. Incet-incet, albia batranului rau seaca. In spatele barajului, apele izbesc in clocot pieptul puternic al marelui stavilar. Asa a inceput, cu zece zile inainte de termen, formarea unui nou lac artificial de aproape o jumatate de miliard de metri cubi de apa. Constructorii au fost felicitati de Emil Draganescu, ministrul energiei electrice, si de tovarasul Petre Duminica, prim-secretar al Comitetului Regional Arges al PCR. A luat sfarsit prima parte din istoria barajului de la Vidraru. (…) Pentru construirea barajului de la Vidraru s-au folosit agregate de mare capacitate, o fabrica automata pentru prepararea betoanelor, cu instalatii de racire, precum si puternice macarale si funiculare. (…) Peste o saptamana, ambarcatiunea «Arges-1»(…) va porni in prima cursa de agrement”, se spunea intr-un articol din Scanteia, din 16 martie 1966.

Cu toate acestea, barajul Vidraru a fost umplut la capacitate abia in luna decembrie a aceluiasi an. La momentul inaugurarii, Barajul Vidraru a fost al noualea printre constructiile similare din lume. Grosimea la coronament este de sase metri, iar la baza de 25 de metri, lungimea totala fiind de 307 metri. S-a nascut astfel Lacul de Acumulare Vidraru, asezat intre flancurile Muntilor Fruntii si Ghitu. In acest lac se regasesc apele Raurilor Capra, Buda si ale catorva afluenti directi, Raul Doamnei, Cernatul si Valsanul, Topologul, Valea lui Stan si Limpedea. Suprafata totala a lacului Vidraru este de 870 de hectare. Lungimea lacului Vidraru este de 14 km, iar latimea maxima de 2,2 km in zona Valea Lupului – Calugarita.

BIVALENTA. Lacurile de acumulare antropice, pe langa potentialul lor hidroenergetic, au si un insemnat potential turistic. Sute de masini trec zilnic peste Barajul Vidraru, luand calea Transfagarasanului. Zilnic, sute de turisti se opresc pentru a admira privelistea si a inghiti cu pofta linistea locului. Totul este o armonie perfecta. De la culorile imbinate ale versantilor care coboara in apa linistita si pana la linistea ce parca delimiteaza intreaga arie peste care domneste apa. La aproape patru decenii de la finalizare, cei care vin aici fac sute de poze cu barajul, cu lacul, cu padurile si cu stancile ce-l inconjoara si chiar cu statuia energeticianului, “Omul care frange fulgerul”, cocotat pe costisa, stapan peste Arges.

OAMENI. Gheorghe Fasole a fost unul dintre cei care a condus una din brigazile de mineri care au lucrat la santierul de pe Arges, unde se construiau simultan barajul si centrala. El era descris intr-un articol publicat in Scanteia acelor ani ca “barbatul darz crescut la scoala Bicazului si Argesului tot atat de emotionat ca un ortac la botezul santierului”. Centrala, denumita pana in 1989 Gheorghe Gheorghiu-Dej, a fost proiectata la vremea respectiva sa fie condusa chiar si de la Bucuresti. Statia subterana a centralei, aflata la 104 metri sub nivelul raului, este “bijuteria” cu care se mandresc cei care au participat ani in sir la dezvoltarea Complexului Vidraru. Acolo este hala mare a masinilor unde lucreaza cinci oameni in fiecare din cele cinci schimburi. Ei supravegheaza tot ce tine de intregul proces hidroenergetic. Centrul de control este adanc sapat in munte. S-au excavat aproape trei sferturi de milion de metri cubi de pamant. Este parca de necrezut ca o mana de oameni stapaneste un miliard de kilowati. Atunci cand turbinele functioneaza la capacitate maxima se zguduie subteranul. Par mici, si totusi sunt atat de mari. Aici apele Argesului sunt inrobite.

BARAJUL VIDRARU IN CIFRE

• Barajul Vidraru pe raul Arges este cel mai inalt baraj din beton din Romania, in arc cu dubla curbura. Barajul Vidraru a fost in acelasi timp si al cincilea baraj in arc din Europa in momentul inaugurarii (martie 1966).
• Lacul de acumulare format cu un volum de 465 milioane de metri cubi de apa este al doilea ca marime pe raurile interioare din tara.
• Caracteristicile tehnice ale barajului Vidraru sunt: inaltimea barajului este de 166,6 metri, grosimea la coronament de 6 metri, cea de la baza de 25 de metri, lungimea la coronament 307 metri, suprafata de 870 de hectare, iar latimea la baza barajului 25 de metri.
• Barajul Vidraru permite functionarea centralei subterane de la Corbeni si a unui lant de 20 de hidrocentrale pe Arges.
• Raul Arges are in sectiunea barajului un debit mediu de 7,5 metri cubi pe secunda, iar cu aportul unor captari secundare s-a ajuns la 19,7 metri cubi pe secunda.
• Debitul maxim la o mie de ani a fost calculat la 645 metri cubi pe secunda.
• Barajul Vidraru are doua goliri de fund care evacueaza cate 90 de metri cubi pe secunda fiecare, la lac plin.
• In timpul executiei, apele au fost deviate printr-o galerie cu diametrul de 5,20 metri; la terminarea lucrarilor aceasta a fost amenajata ca golire de fund.
• Pregatirea terenului de fundatie a constat dintr-un tratament de suprafata si unul de adancime. Tratamentul de suprafata s-a realizat prin curatarea, spalarea si suflarea cu aer a rocii si cu plombarea fisurilor.
• Tratamentul de adancime a constat din injectii de legatura si consolidare. De asemenea s-a executat un voal pe toata lungimea barajului, prelungit in versanti.
• Structura barajului Vidraru in arc, cu dubla curbura a fost proiectata cu intentia de a avea in interiorul lui numai eforturi de compresiune.
• In timpul cutremurului din 1977, barajul a fost supus unor forte seismice cu acceleratii maximale de peste 0,15 grame fara ca structura sa manifeste anomalii in comportare.

Schitul Dragoslavele

Schitul Dragoslavele este un schit cu obste de calugari din comuna Dragoslavele, judetul Arges. Avand hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, asezamantul din Dragoslavele este ales ca resedinta patriarhala de odihna.

Comuna Dragoslavele este o comuna veche, atestata documentar inca din anul 1368. Catagratia din acest an consemneaza existenta a doua sate: Dragoslavele de sus si Dragoslavele de jos. Comuna Dragoslavele este situata in partea nord-estica a judetului Arges, la o distanta de 73 de kilometri de municipiul Pitesti si la 20 de kilometri de orasul Campulung Muscel. Avand o suprafata de 11.973 de hectare si dispunand de un relief muntos, comuna este compusa din doua sate: satul Dragoslavele si satul Valea Hotarului.

In ceea ce priveste patrimoniul cultural, in comuna Dragoslavele se afla monumente protejate: Biserica Adormirea Maicii Domnului, din anul 1661; Biserica Inaltarea Domnului, din anul 1745; Crucea lui Matei Basarab, din anii 1632-1654; Crucea lui Lupu Vamesu, din anul 1692; Crucea lui Coman Parcalabul, din anul 1724; Resedinta patriarhala, din anul 1930.

Schitul Dragoslavele – scurt istoric
Schitul Dragoslavele a luat fiinta in anul 1929, ca resedinta patriarhala de odihna pentru preotimea musceleana care a construit aici o vila si pe care, intre timp, au daruit-o Patriarhului Miron Cristea. In continuare au mai fost facute si alte constructii. Patriarhul Miron Cristea a fost un mare luptator pentru unitatea tarii, primul Patriarh al Romaniei intregite, regent si apoi, intre anii 1938-1939, prim-ministru al Romaniei.

Pe una din vilele asezamantului este prinsa in zid o placa memoriala in care se consemneaza: “Aceasta casa s-a zidit din temelie, iar celelalte s-au refacut cu cheltuiala preotimii muscelene, care le-a daruit Patriarhului Miron in 1929 ca sa fie resedinta de odihna pentru Patriarhul Romaniei.”

In anul 1949, Prea Fericitul Patriarh Justinian (1948-1977) a adus aici o biserica din lemn de la Predeal, a restaurat zidurile inconjuratoare ale parcului si cele trei case existente, pe cheltuiala sa, si a infiintat Schitul Dragoslavele, caruia ii daruieste biserica, cladirile si terenul aferent. Biserica schitului a fost sfintita in data de 21 august 1949. Slujbele se oficiaza aici in fiecare duminica si sarbatoare.

Pentru protestele sale fata de unele masuri abuzive ale regimului comunist, prin care mii de calugari si calugarite erau scosi din manastiri, in anul 1959, Patriarhul Justinian a fost trimis la Schitul Dragoslavele, unde i s-a fixat domiciliu fortat timp de sase luni.

Intre anii 1950-1960, in cadrul asezamantului de la Dragoslavele a functionat si o scoala de cantareti bisericesti. Astazi scoala de cantareti nu mai functioneaza, insa resedinta patriarhala inca exista, indeplinindu-si pe mai departe rolul ei initial.

Schitul Dragoslavele – arhitectura si podoabe
Biserica schitului este din lemn, construita in stil maramuresan de catre credinciosii din Borsa – Maramures, la sfarsitul secolului al XVII-lea. Biserica este asezata pe un soclu inalt, zidit din bolovani de piatra. Are peretii din grinzi de lemn in exterior.

Intrarea in biserica se face printr-o usa masiva din lemn. Interiorul bisericii este compartimentat in Altar, naos si pronaos, avand catapeteasma si stranele frumos sculptate. Biserica este acoperita cu sindrila, acoperisul avand o streasina foarte larga, care acopera un cerdac construit pe partea sudica a bisericii si pe toata lungimea ei. Turla foarte inalta, tuguiata, in stil maramuresan, serveste si pe post de clopotnita.

Schitul Dragoslavele – localizare
Schitul Dragoslavele este situat pe soseaua Pitesti – Brasov, in apropiere de Rucar. In drum spre acesta se poate vizita si Manastirea Namaiesti. In comuna Dragoslavele se poate ajunge din Campulung Muscel, cu autobuze de transport public si diverse ocazii pana la prima benzinarie si de aici la stanga. La circa 700 de metri, dupa trecerea podului peste paraul Dragoslavele, se ajunge in incinta asezamantului, situat la nord de sat, intr-o curte mare, cu faneata si plantatie pomicola.

[mappress mapid="5"]

Manastirea Robaia, Musatesti

Se afla în com. Musatesti, jud. Arges, 25 km NE de Curtea de Arges, drum modernizat Curtea de Arges – Musatesti, vatra de sihastrie citata documentar din sec. XIV; biserica din lemn atribuita banului Armega; biserica din piatra construita de Sava Sifarul înte 1644, restaurata de Episcopul Iosif I al Argeşului, pustie şi refacuta în 1843-1868 de Teodosie, Visarion şi Naum monahul; biserica repictata în anii 1848, 1901 si 1951; loc de refugiu al Sfântului Cuvios Marturisitor Sofronie de la Cioara (1764-1766), pilduitor luptator pentru apararea credinţei ortodoxe în Transilvania, praznuit pe 21 octombrie; chinovie pentru ultimii ani de viata a pictorului Pârvu Mutu (+1735); atelier de veşminte preoţeşti; arhondaric.
…… Urmând, spre izvoare, firul argintiu al pârâului Robaia, un drum de ţara care porneşte din inima Muşateştilor, şerpuieşte pe sub poale de dealuri împadurite, spre un cuib de linişte adânca, unde s-a durat, din neostoita sete de înalţare spirituala întru credinţa strabuna, un sfânt lacaş de închinaciune – ale carui începuturi sunt corelate temporal, în tradiţia locala, cu întemeierea primei mitropolii a Ţarii Româneşti, în anul 1359 la Curtea de Argeş.

…… Pe locul unei biserici de lemn ctitorite de catre banul Armega, in secolul al XVI-lea, s-a inaltat, prin osirdia unui Sava din Furculesti si a sotiei sale, Livera, inainte de anul 1644, o biserica de zid, in jurul careia s-a injghebat asezamintul monahal de la Robaia.

……Biserica Sfintul mare mucenic Gheorghe a asezamintului, a dainuit peste veacuri, prin grija episcopului carturar al Argesului, Iosif I, a staretilor obstii si a arhiereului Nichita Duma, care, la vreamea lor, au consolidat-o, i-au adaugat pridvorul (1857) sau au inzestrat manastirea cu : chilii, clopotnita (1857) si staretie (1935).

…… Silit sa paraseasca Ardealul framintat de miscarea – coordonata de el – pentru pastrarea credintei stramosesti a romanilor transilvaneni, Sfintul Sofronie de la Cioara si-a gasit vremlnic popas la Robaia, intre anii 1764-1766, adoptind, ca principiu de organizare a obstii monahale, paisianismul- curent de regenerare a spiritualitatii crestine.

…… Manastirea Robaia a devenit astfel un centru de iradiere culturala, prin copistii de manuscrise: Partenie ieromonahul (“Mantuirea pacatosilor “, 1764) si Dorotheu ieroschimonah …… (“Scara Sfintului Ioan Scararul”, 1787 si un miscelaneuteologic, 1795).

Manastirea Argesului a fost construită de Neagoe Basarab (1512 – 1517) pe locul vechii mitropolii (1359). Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumaţi. Ea este păstrată fragmentar în Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. Reparată de câteva ori, biserica a fost restaurată (1875 – 1886) de arhitectul francez André Lecomte du Nouy, discipol al lui Eugene Viollet-Le-Duc, care i-a adus şi unele modificări care au diminuat valoarea istorică a monumentului. Construită din piatră făţuită şi profilată, biserica are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii Vodica II, reluat şi în alte construcţii (mitropolia din Bucureşti, biserica fostei mănăstiri Cotroceni, manastirea Tismana etc.).

Printre cele mai vechi aşezări de care vorbeşte istoria noastră se numără şi Curtea de Argeş cu împrejurimile ei. În veacul al XIII-lea, înalta cetate a Poenarilor, cu fortificaţiile sale de piatră şi puţul care o lega direct cu albia râului de jos, făcuse să ajungă, până departe, faima acestor locuri; iar pe la jumătatea secolului următor, curtea Basarabilor şi biserica “Sfântul Nicolae Domnesc” răsfrâng această faimă asupra întregii aşezări adunată cu timpul în preajma lor: Curtea de Argeş de mai târziu.

[youtube]rmKo7R0ERW0[/youtube]

După documente şi inscripţii, ca şi din mărturiile săpăturilor arheologice, istoria acestui străvechi ţinut voievodal, chiar dacă nu consemnează data precisă când s-au grupat aici întâiele centre locuite, face însă dovada că: aceste centre s-au dezvoltat îndeajuns de repede, pentru ca, pe la jumătatea veacului al XIV-lea, să ateste deopotrivă cu existenţa unui scaun Domnesc, şi pe aceea a unei însemnate organizări bisericeşti. Astfel asociate, puterea statală şi cea religioasă împodobesc valea Argeşului cu fapte de arme şi locaşuri de închinare, care-i păstrează intactă funcţia ei spirituală, chiar atunci când capitala se muta la Târgovişte.

Statuia lui Neagoe Basarab Curtea de Arges unul dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit Argeşul voievodal, de bună seamă că biserica înălţată de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasă construcţie de artă şi arhitectură bisericească.

Începută în 1514 din vrerea lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn de frumos lucrările ei s-au încheiat trei ani mai târziu, aşa încât la 7 ianuarie 1517, ctitorul putea chiar să vorbească de “mănăstirea domniei mele de la Argeş”, şi să-i hărăzească “vama ce este la Ocna Mică de la Târgovişte..”. Ascultând nu numai legenda, ci şi unele ştiri istorice, se pare că din lipsă de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsă de zile, zugrăvirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele veşnice a lui Neagoe Basarab.

Manastirea Curtea de Arges

[mappress mapid="4"]

Așadar, ginerele voievodului, Radu de la Afumați (1522-1529), odată urcat pe scaun, a consfințit continuarea decorării așezământului, prin pisania din 10 septembrie 1526, care menționează și numele lui Dobromir zugravul.[2]
După toate izvoadele, Neagoe Basarab a clădit biserica sa pe fundațiile unui locaș mai vechi, care nu fusese altul decât sediul primei Mitropolii a Țării Românești. Pe aceasta, Neagoe găsind-o „dărâmată și neîntărită… a zidit-o și înălțat-o din temelii”, fapt pe care un cronicar al înfăptuirilor marelui voievod, Gavriil Protul, îl întărește. În această formă, biserica Mănăstirii Curtea de Argeș cunoscută din 1793 sub denumirea de “Biserica Episcopală”, când a devenit reședința Episcopiei Argeșului, rămâne, pentru arhitectura veacului al XVI-lea, dacă nu monumentul cel mai de seamă, una dintre cele mai reprezentative construcții al sale.

Ca atare o pomenesc documentele și o amintesc toți călătorii străini, care și-au aflat adăpost în chiliile ei. Unii dintre ei, ca Paul de Alep, în 1654, considerau vechea așezare a lui Neagoe drept „una din minunile lumii”.[3] Aceleași cuvinte de înaltă prețuire le notează, în 1794, și englezul Robert Ainslie și – mai târziu – pictorii Bouquet și Lancelot, ale căror însemnări de călătorii și stampe au făcut să circule și în afara granițelor țării faima mănăstirii lui Neagoe Basarab.
După unele refaceri parțiale și întregiri în timp ale ansamblului sau, vătămată și de un puternic incendiu, Biserica Episcopală Curtea de Argeș a fost refăcută – astfel după cum se vede astăzi – de arhitectul francez André Lecomte du Noüy și de arhitectul român Nicolae Gabrielescu, inspectorul lucrărilor de restaurare, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A fost isprăvită în anul 1885 și sfințită la 12 octombrie 1886.

Așa cum se înfățișează în prezent, biserica este alcătuită dintr-un pronaos supralărgit, contopit organic cu construcția propriu-zisă, ai cărui 12 stâlpi interiori susțin o turlă pe mijloc și două turnulețe laterale care încununează colțurile vestice ale pronaosului. Pronaosul este evidențiat în acest fel deoarece îndeplinea și funcția de necropolă. Aceste turle mici dau impresia prin podoaba lor exterioară, caracterizată de răsucirea porțiunilor de zidărie, că stau să cadă unul asupra celuilalt și că se înșurubează în tăriile cerului. Restul bisericii și altarul – cu abside care îi împlinesc forma de cruce – susțin de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu restul ansamblului se face prin bolți, rezultând un tot arhitectonic de o zveltețe inegalabilă.

În fața intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri și împodobite cu desene (1516-1517). Precum întreaga biserică, și acesta reprezintă o admirabilă operă de artă. Văzut dinspre apus, agheasmatarul cu invelitoarea de plumb și crucea aurită se proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul locaș și pe rama care o îmbracă, asemeni unui portal aplicat. La restaurare, motivele utilizate și modul de cizelare au urmărit să redea, cât mai apropiat de original, vechea decorație a construcției lui Neagoe Basarab, decorație în care elementele din afară fuseseră armonizate de arta meșterilor locali, într-un stil propriu. Iar cât privește acestă artă, chiar dacă au lucrat alături de meșteri străini, privitorului de azi îi apare clar faptul că localnicii au izbutit nu numai să egaleze, ci adesea să-și impună propria lor personalitate, realizând armonii decorative dintre cele mai originale.

În ansamblu biserica este așezată pe o puternică temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatră, mai larg decât suprafața de bază a bisericii, marginile lui terminându-se cu un fel de împrejmuire din floroni (în acest caz crini) sculptați din piatră. Pereții exteriori sunt împărțiți în două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit în suvițe. Fațadele sunt decorate în relief plat cu motive caucaziene și islamice. În partea de jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele. Acestea sunt înrămate în chenare cu ornamentații dintre cele mai felurite care, ca și cele ale portalului de la intrare, amintesc întretăierea geometrică de la Mănăstirea Dealu. În registrul de sus, de asemenea, se află o suită de panouri semicirculare în partea superioară, în centrul cărora sunt fixate plăci decorative și discuri în rozetă, iar ca niște paftale domnești, la întretăierea arcurilor, se află alte discuri mai mici, deopotrivă de fin realizate. Pe ele sunt așezați porumbei, care parcă stau gata de zbor. Fiecare poartă în cioc un clopoțel. La adierea vântului, acești clopoței sunau lin, asemenea unor suave glasuri tainice.

Deasupra, depășind bordurile scurte ale acoperișului așezate pe mai multe rânduri paralele de cizeluri, construcția bisericii crește într-o suită de volume și suprafețe, pe care se înalță cele patru turle; de o rară bogăție ornamentală, ele adună în jurul ferestrelor, asemenea unor dantele în relief, aceleași modele prin care (ca, de altfel și în restul decorației acestui monument) se străvad, armonizate specific de meșterii băștinași, o seamă de elemente de artă arabă și georgiană. Acoperișul turlelor, bogat împodobit, pare ieșit din mâna unor aurari, iar lanțurile care susțin crucile sunt aidoma unor mari bijuterii lucind în soare.

În interior, pe lângă zugrăveală executată în ulei de pictorii francezi F. Nicolle, Ch. Renouard și de românul N. Constantinescu din Curtea de Argeș, pe lângă panourile votive, mormintele ctitorilor și tâmplă făcută din marmură, bronz aurit și onix, pe lângă icoanele ei lucrate în mozaic, atrage atenția, ca o excepțională realizare sculpturală, grupul celor 12 coloane, original ornamentate floral, reprezentând pe cei 12 Sfinți Apostoli; aceste coloane dau cu adevărat o impresie de viu și mers aievea. Din ancadramentul lor central – ținând loc de despărțire între partea de la intrare și sanctuarul bisericii -, interiorul acesteia, discret înveșmântat în zugrăveala pictorilor aici amintiți, apără într-o calmă maiestate, ca un adânc îndemn la reculegere. În pronaos se află mai multe morminte acoperite cu lespezi de piatră, cea mai valoroasă din punct de vedere artistic fiind cea a lui Radu de la Afumați (1529), care îl înfățișează pe viteazul domnitor călare și cu sceptrul în mână.

Vechea tâmplă din sec. al XVII-lea, de o reală originalitate ornamentală și iconografică – adăpostită temporar în biserica de sat din Valea Danului – se află acum în Colecția de obiecte de artă bisericească din Mănăstirea Curtea de Argeș. Această catapeteasmă a fost, împreună cu câteva icoane, datată stilistic în timpul domnului Șerban Cantacuzino (1678-1688), care în 1682, precum spune una din pisaniile de pe peretele vestic al bisericii, a reparat sfântul locaș.

De asemenea, în imediata vecinătate a mănăstirii, susură neîntrerupt izvorul basmului, pe care localnicii îl numesc „Fântâna lui Manole”. Această denumire poartă peste timpuri povestea meșterului, care, neputând coborî de pe biserică după isprăvirea ei, – luându-i-se scările -, și-ar fi făcut aripi din șindrilă și, ca un alt Icar, a sărit de pe acoperișul sfântului locaș, la temelia căruia se spune că-și zidise propria soție. În locul în care s-ar fi prăbușit, sufletul său s-a preschimbat într-un izvor.

De la „Fântâna lui Manole” se vede, spre apus, fosta bolniță a mănăstirii: monument istoric, despre care un document existent scrie că „se găsea alături de biserica lui Neagoe Basarab încă din 1524”. Manastirea Curtea de Argea este și necropolă regală, începând cu anul 1914, aici fiind înmormântați regii și reginele României: Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria, precum și Carol al II-lea (nu însă și Regina Elena, care este înmormântată la Lausanne, Elveția)

BALADA MONASTIREA ARGESULUI

“Monastirea Argesului” este una dintre baladele romanesti cu un profund continut ideatic, dand forma epica si literar-artistica apropiata de exemplaritate unuia dintre cele mai vechi mituri ale omenirii, mitul creatiei prin jertfa de sine. Horia Badescu, in “Mesterul Manole sau imanenta tragicului” (Editura Cartea Romaneasca, 1986, p.7), considera ca acesta “descinde din substanta celor mai stravechi mituri cosmogonice”. Mircea Eliade (in “Mesterul Manole”, Editura Eminescu, Bucuresti, 1980) analizeaza transferul creatiei din planul divin in cel uman: “In creatie, era divinitatea care se sacrifica pe sine – si in alte episoade creaturale din miturile omenirii se sacrifica de asemenea fiinta cea mai draga, cea mai apropiata; un alt fel de a formula jertfirea de sine.” in legenda romaneasca, la fel ca in majoritatea miturilor omenirii, intalnim transferul sacrificiului din sfera divina in cea profana, oferindu-se caracter sacru si durabil creatiei umane. Mitul are o raspandire extraordinara, sacrificiile pentru durabilitatea constructiilor fiind practicate, in vechime, pretutindeni in lume, “in Scandinavia si la finici, la letoni si la estonieni, la rusi si la ucraineni, la germani, in Franta, in Anglia, in Spania”, ajungand pana in Oceania si in Polinezia, in China si Japonia. (Mircea Eliade, “De la Zalmoxis Ia Genghis-Han”, 1980).

Remarcabil este insa faptul ca, daca mai peste tot aceste practici sunt prezentate sub forma de scurte relatari cu continut mitic, legendar, cu vagi sugestii ale unor intamplari primordiale, numai in spatiul carpato-balcanic ele se intrupeaza in balade, in creatii epice cu implicatii artistice de evidenta valoare, raspandite mai ales in zonele din nordul si din sudul Dunarii. Balada exista in mai multe versiuni balcanice. in varianta sarbo-croata, o zana, Vila, distruge peste noapte ceea ce se lucreaza in timpul zilei. Zana arata mesterului constructor ca cetatea Scutari nu poate fi construita decat daca vor fi gasiti cei doi gemeni mitici, Stojan si Stojana. Pana la urma, va fi zidita, in locul lor, sotia celui mai mic dintre frati, Gojco. in baladele neogrecesti, constructia instabila este podul de peste raul Arta, la care o echipa impunatoare de mesteri si de simpli salahori lucreaza de peste trei ani, pana cand apare ideea de a jertfi pe sotia sefului mesterilor zidari. Balada are mai multe variante, una dintre ele continand si motivul visului, prin care se transmite ideea sacrificiului, ca in balada romaneasca. Exista si versiuni unguresti, care evoca edificarea cetatii Deva, lipsite insa de o semnificare supranaturala a evenimentului. Desigur, episodul uciderii exista si in alte regiuni; calugarul armorican Nennius, in “Istoria britonilor” (“Historia Britonum”), povesteste episodul jertfirii sangelui de copil, dupa sfatul preotilor druizi, pentru a construi cetatea Gorthigern. insa, ca pretutindeni, semnificatiile ultime ale jertfei se revarsa intr-un mit cosmogonic, ca in vechile legende, in care un urias sau un zeu creator era ucis pentru a da nastere universului. Numele romanesc al mesterului Manole confirma originea autohtona a baladei.

Intre acestea, balada romaneasca are, in opinia multor cercetatori, unele particularitati evidente, care o individualizeaza prin originalitatea unor motive si prin realizarea artistica superioara. Horia Badescu (op. cit., p. 9) crede ca “aici si numai aici, mitul zidirii a putut sa insemne atat de mult, incat sa imbrace, prin vers, haina desavarsirii”, “sa se innobileze estetic”, in aceasta privinta, Mircea Eliade (op. cit., p. 134) face o legatura intre sensul originar al mitului si creatia in plan istoric a poporului roman, intalnita, de altfel, in cazul multor popoare din Balcani, unite printr-o jertfa continua a devenirii lor istorice: “Nici un alt popor mai mult decat romanii si, intr-o anumita masura, celelalte popoare sud-estice nu aveau un prilej mai nimerit de a valida, la fiecare pas, conceptia lor ca numai moartea rituala, numai jertfa poate asigura existenta si durata unui lucru”. “Monastirea Argesului” face astfel parte din miturile fundamentale ale poporului roman, ea continand atat o componenta estetica, tema jertfei pentru creatie, cat si pe aceea eliberatoare de rau, de forte ascunse, oprimante (chiar in plan istoric), valorificata de Lucian Blaga in drama “Mesterul Manole”. in felul acesta, fondului mitic al baladei i se adauga un fond istoric, care o inscrie in spatiul romanesc, particularizand-o prin cateva detalii extrem de semnificative: actiunea este localizata “pe Arges in gios”, in cautarea locului zidirii, ea insasi conditionata de gasirea unui “zid parasit/ Si neispravit”; in drumul lor, mesterii si voievodul ctitor intalnesc “Un biet ciobanas/ Din fluier doinas”, sugerand o interferenta certa cu celalalt mit definitoriu, cel mioritic; mesterul se numeste Manole, in buna traditie romaneasca, apreciaza unii cercetatori, ca si numele feminin, Ana sau, in variante, Caplea; in fine, constructia este cunoscuta manastire de la Curtea de Arges, monument medieval din Muntenia. Prin aceste trasaturi, daca vanatoarea rituala a lui Dragos este considerata mitul intemeierii Moldovei, legenda manastirii Argesului, pe care traditia o atribuie unui nu mai putin legendar Negru-Voda, poate fi privita, cum spune Horia Badescu, “nu numai ca un mit al creatiei, ci si ca unul al Descalecarii, al intemeierii Tarii Romanesti”.

Structura textului si a motivelor baladei ilustreaza din plin complexitatea ideilor si valoarea artistica a creatiei romanesti. Mai inainte de toate, se impune ideea de balada cu continut legendar, sinteza a doua specii literare cu bogata ilustrare in folclorul literar romanesc, pe langa substratul de mit al creatiei si al jertfei, “Monastirea Argesului” avand si un fond legendar autohton: se justifica, prin elemente de fantastic si de miraculos, un fapt real, constructia si frumusetea unei capodopere arhitectonice. Pe de alta parte, textul indeplineste toate conditiile structurale ale unei balade, cu momente ale subiectului bine determinate. Motivele baladei (in varianta cea mai cunoscuta, din culegerea lui Vasile Alecsandri) se includ perfect in traditionalele momente ale subiectului: motivul cautarii, care implica locul initial al actiunii si personajele, motivul zidului parasit (expozitiune), motivul surparii zidurilor (intriga), motivul visului, al juramantului, femeia destinata zidirii, zidirea treptata (desfasurarea actiunii), motivul extazului voievodului si al orgoliului feudal (punctul culminant), motivul prabusirii sau al lui Icar si motivul fantanii (deznodamantul). Acestea dau atat o continuitate fireasca si logica firului epic al textului, cu momente de maxima tensiune psihica atinse de personajul creator, cat si semnificatiile ample pe care le dobandeste scenariul mitic al baladei, datorita unui nivel expresiv de incontestabila valoare artistica.

Ca in orice balada, spatiul literar se deschide cu prezentarea locului actiunii si a personajelor: “Pe Arges in gios,/ Pe un mal frumos,/ Negru-Voda trece/ Cu tovarasi zece:/ Noua mesteri mari,/ Calfe si zidari/ Si Manoli, zece,/ Care-i si intrece.” Cortegiul acesta insolit reediteaza o adevarata cautare rituala a locului intemeierii, diversificata in atat de multe modalitati in istoria multimilenara a omenirii. Este aproape inutil sa insistam asupra acestui detaliu. Peste tot in lume, cautarea locului unei intemeieri, oras, cetate, locas de cult, presupunea ritualuri si ceremonialuri complicate, de cele mai multe ori cu implicatii divine, vanatori sacre, urmarirea unui cerb, zimbru, taur, a zborului unor pasari, a traseelor unor serpi prin desert, zborul unei sageti, care, prin cadere, indica spatiul sacru predestinat constructiei.

In “Monastirea Argesului” ritualul cautarii se petrece intr-un spatiu romanesc veritabil, pe Arges in gios, pe vremea unui legendar Negru-Voda, asimilat lui Neagoe Basarab, stabilind astfel un reper topic si istoric incontestabil, fara insa ca implicarea fortelor divine sa lipseasca. Perioada crestina aleasa pentru aceasta mai tarzie intemeiere nu inseamna nicidecum absenta unor traditii pagane mai indepartate, pentru ca intregul cere continuitate, nu poate exista numai intr-o anumita secventialitate temporala. Arhaitatea pagana si crestinismul sunt doar forme de manifestare ale aceluiasi potential divin, ce nu se divide in perioade istorice distincte. Numarul mesterilor este, de asemenea, ales simbolicv noua mesteri, impreuna cu Manole, care este conducatorul. Asistam aici la o simbolistica tot de natura divina a numerelor, zece fiind si numarul bratelor pe unele cruci mai vechi, cand simbolismul religios nu se stabilise definitiv.

Specific spatiului romanesc este si ciobanasul intalnit in cale, simbol al transhumantei eterne practicate pe plaiurile mioritice. intrucat in balada romaneasca lipseste agentul calauzitor, intalnit peste tot in ritualurile intemeierii, ciobanasul poate fi considerat un mesager al destinului, detinator al unor mesaje din afara spatiului profan. Mult umblat pe caile transhumantei (“Pe Arges in sus/ Cu turma te-ai dus,/ Pe Arges in gios/ Cu turma ai fost”), el poate detecta, printr-un insolit simt al sacrului, locurile cu o anumita potentialitate magica, unde constructia se poate implini, se poate intemeia. Nu orice loc se poate manifesta magic; pentru ca magicul sa existe, sunt necesare persoane menite sa il cultive, sa se increada in el, altfel mintile comune, incapabile de relevatie, nu fac decat sa elimine fortele magice, sa le indeparteze din lumea reala. Astfel, simbolistica locului este foarte importanta, asa cum altadata imortalizarea persoanei se producea prin ocultatie, metoda prin care magicul era stabilizat, actionand prin forte ascunse la stabilizarea matrixului fiintei candidate la nemurire. Prin urmare, zidul ales pentru constructie este marcat de insemne magice, poate chiar de o potentiala agresiune si intruziune a raului, este parasit si neispravit, iar cainii “La el se rapad/ Si latra-a pustiu/ Si urla a mortiu”, dovada a existentei fortelor sacre intr-un spatiu de asteptare, gata sa fie revelate, sa fie puse in miscare. Zidul “parasit si neispravit” poate avea si alte semnificatii conexe, cu rezonanta in cele doua sfere semantice ale interpretarii mitului: in plan istoric, reluarea unei constructii esuate din vicisitudini diverse poate insemna reluarea eforturilor inaintasilor, implinirea unei nazuinte seculare; in plan estetic, ideea ca orice opera artistica viabila, cu atat mai mult o capodopera, isi hraneste sevele creatoare din traditie, din reluarea unor teme si motive pe care le duce la perfectiune.

De altfel, oscilatia aceasta intre sacru si profan, intre arta autentica si simplu mestesug, intre artist capabil de sacrificii supreme si ctitor banal, obsedat numai de orgolioasa “pomenire”, strabate, ca o antiteza esentiala, tot textul baladei. Rasplata voievodului pentru realizarea constructiei, pentru implinirea intemporalitatii ei, se inscrie firesc in aceasta relatie, tine de perisabilitatea destinului uman: “Ca v-oi da averi,/ V-oi face boieri.”, ca de altfel si amenintarea brutala “Iar de nu, apoi/ V-oi zidi pe voi,/ V-oi zidi de vii/ Chiar in temelii!”, fara nici o legatura cu sacrificiul ritual cerut de mareata constructie.

Motivul surparii zidurilor dinamizeaza actiunea si amplifica tensiunea dramatica a baladei, fiind intens sustinuta de mijloace artistice, mai ales prozodice, armonizate perfect cu miscarea ideatica. Masura dominanta de cinci silabe, ritmul trohaic, monorima extinsa pe un numar mare de versuri, rezultata mai ales din verbe, unele la gerunziu, repetitiile obsedante (“A doua zi iar,/ A treia zi iar,/ A patra zi iar”; “Tremura lucrand,/ Lucra tremurand”) redau la inceput ritmurile muncii, perfectiunea miscarilor unor “mesteri mari,/ Calfe si zidari” iscusiti, apoi, treptat, printr-o gradatie savanta, atat dezolarea cumplita a insuccesului, a limitelor umane in fata misterului insondabil, cat si iritarea crescanda a voievodului: “Domnul se mira/ S-apoi ii mustra,/ S-apoi se-ncrunta/ Si-i ameninta/ Sa-i puie de vii/ Chiar in temelii!” in acest vertij al realului, datorat involburarii unor forte oculte, Manole este singurul care are o perceptie vaga a iesirii din impas (“Iar Manoli sta,/ Nici ca mai lucra”).

Manole nu intelege insa de la inceput ca, de fapt, totul se inscrie in etapele unui ritual magic, a carui explicatie nu se releva oricui si nu poate fi usor inteleasa. Zidurile care se surpa reprezinta o dovada certa ca intemeierea nu se poate implini, daca nu exista un impuls din afara lumii comune, spatiul de dincolo, multidimensional, controland mica sfera a deznadejdii si a neintelegerii fiintei umane. Revelatia implinirii survine chiar in vis: mesterul Manole afla ca manastirea nu poate fi construita cata vreme nu este jertfita prima femeie venita pe santier. Motivul visului este plin de semnificatii profunde, fiind tradus in text printr-o metafora sublima, “o soapta de sus”, expresie ce presupune incidenta creatiei pamantene cu vointa divina, continuand-o de fapt pe cea eterna, primordiala. De altfel, sensul arhaic al harului, al inspiratiei este de natura divina si Manole chiar traieste un astfel de moment, care ii dezvaluie calea de implinire a vocatiei creatoare. in acest fel, se deschide in balada filonul ideatic cel mai adanc, amplu ramificat in magma primordiala a mitului, reprezentat de motivul jertfei pentru durabilitatea creatiei. Orice constructie trebuie sa detina o energie capabila a o propulsa de-a lungul timpului, forta care nu poate proveni decat dintr-o jertfa umana. Este sugerata aici ideea de proiectie a divinului pe pamant, prin intermediul sufletului.

Textul cules de Vasile Alecsandri nu insista asupra motivului juramantului, mai ales asupra incalcarii lui, detaliat in varianta lui G. Dem. Teodorescu. Faptul este numai presupus, subliniind insa diferenta esentiala dintre mesterii simpli, fara vocatie creatoare, si artistul autentic, capabil de sacrificiul suprem pentru implinirea visului de emanatie divina. De iceea, balada se concentreaza in continuare asupra protagonistilor jertfei, Manole si Ana, in ipecial asupra zbuciumului launtric al artistului care nu poate oferi durata constructiei decat prin sacrificiul femeii iubite.

Femeia destinata zidirii trebuie sa atinga pragul de exemplaritate a fiintei care stabileste filiatia cu energia divina, fiind supusa, ca si in mitologia daca a celui destinat sa mearga la Zalmoxis, la incercari grele si la mari dovezi ale devotamentului conjugal fara limite. Manole invoca fortele divine sa se puna stavila in fata Anei, “S-o-ntoarca din cale”, intrega secventa stand sub semnul hiperbolei, al stihiilor dezlantuite, mai intai o “ploaie spumegata”, apoi un vant devastator, “Brazii sa-i despoaie,/ Paltini sa indoaie,/ Muntii sa rastoarne,/ Mandra sa-mi intoarne”. Dihotomia sau multitomia fortelor divine este impresionanta, acestea actionand infasurate unele in altele, intr-o dezlantuire de proportii cosmice. Desi indeplineste un ritual de sorginte divina, Manole ii cere Domnului, intr-o ruga sublima, ca Ana sa fie oprita, iar lucrul acesta, surprinzator, pare chiar sa se implineasca. Fortele stihiale se conjuga, se compun si se recompun, pentru a da la iveala insa un singur imperativ, care intareste ideea sacrificiului: manastirea trebuie construita cu orice pret, indiferent de consecinte. Ca aceasta este o porunca divina, o arata obstinatia femeii de a a ajunge la locul stabilit: forta ei supraomeneasca este tot de natura stihiala, pura, si duce la jertfa. Prin determinarea supraeului, ea trebuie sa-si joace rolul incredintat.

Odata ajunsa acolo, Manole o jertfeste intr-o dramatica uitare de sine, absolut necesara implinirii creatiei, iar imolarea fiintei este treptata, redata prin paralelisme si repetitii mereu amplificate, coplesitoare sub raport estetic (“Zidul se suia/ Si o cuprindea/ Pan la costisoare…/ Pan la buzisoare,/ Pan la ochisori/ incat, vai de ea!/ Nu se mai videa,/ Ci se auzea/ Din zid ca zicea: «Manoli, Manoli/ Mestere Manoli!/ Zidul rau ma strange,/ Viata mi se stinge!»”), ruga si bocet deopotriva, intr-o atmosfera de cor antic pe scena unei mari tragedii, a insesi conditiei umane, care nu-si poate dobandi eternitatea decat prin transferul sufletului in structura materiala a edificiului arhitectonic. Creatia se implineste prin jertfa creatorului uman; acest lucru reprezinta constanta universului terestru. Fiecare om se jertfeste mai mult sau mai putin pe scena lumii, fiind incapabil de supravietuire.

Ultima parte a baladei amplifica sacrificiul, adaugand chiar jertfa ziditorilor, nu atat datorata orgoliului feudal, al voievodului, de a fi singurul beneficiar al creatiei, cat scenariului divin la care ei, intuitiv, in cazul lui Manole, dar mai ales inconstienti, participa. Ei au fost numai niste pioni pe esichierul destinului, iar intrebarea domnului, daca pot construi “Alta monastire,/ Mult mai luminoasa/ Si mult mai frumoasa”, este retorica, voievodul fiind si el un personaj care implineste voia acelorasi forte stihiale ce vor fi revelate in spatiul profan, al oamenilor. Soarta mesterilor fusese stabilita aprioric, ei trebuind sa dispara, pentru ca au indeplinit mesajul lumii de dincolo. Complexul mesterului care, atingand sublimul, s-a apropiat prea mult de cer si a cazut, pentru ca aripile lui erau prea moi, dar si cutezanta prea mare, motivul lui Icar cu alte cuvinte, este prezent si aici: mesterii vor incerca sa zboare de pe acoperis pentru a-si salva viata, dar ea li se va frange o data cu aripile, actul mortii fiind ultima piesa de domino a jocului pus in scena de fortele divine. in felul acesta, jertfa s-a implinit si manastirea este durabila, frumusetea ei strabatand veacurile. Manole, care a construit-o, nu a putut reitera eternitatea decat prin dublu sacrificiu, pasind, impreuna cu femeia iubita, datatoare de suflet noului edificiu, in sferele inalte ale sacrului. Elanul ascensiv al Anei lui Manole semnifica tocmai refuzul de a ramane “in vale”, in lumea comuna, in pofida fortelor naturii dezlantuite, urcarea ei “mai sus, pe schele”, in lumea sacrului si a nimbului acestuia, eternitatea. Lacrimile fantanii in care se metamorfozeaza mesterul Manole sunt simbolice: ele sunt metafore ale divinului, ce se infiltreaza, din cand in cand, in lumea terestra, ramasa indeobste fara revelatia sacrului, devenita si ramasa astfel o vale a plangerii.

Parcula National Piatra Craiului

Parcul National Piatra Craiului este o arie protejata ale carei principale obiective sunt conservarea biodiversitatii, incurajarea obiceiurilor si modului traditional de viata al comunitatiilor locale si stimularea turismului. Prima actiune de protectie in Piatra Craiului dateaza din 1938 cand s-a infiintat Rezervatia Naturala Piatra Craiului pe o suprafata de 440 ha “datorita caracterului unic al masivului unde se gasesc specii rare ca Diantus Callizonus sau Leontopodium Alpinum ca si datorita frumusetii peisajului”. In 1990 Piatra Craiului este declarat parc national iar in 1999 incepe Proiectul Managementul Conservarii Biodiversitatii.

Situat in spatiul Carpatilor Meridionali, Masivul Piatra Craiului este plasat intr-o regiune puternic fragmentata cu Depresiunea Barsei la N, Culoarul Bran-Rucar-Dragoslavele la E, invecinandu-se cu unele dintre cele mai inalte masive muntoase din Romania: Muntii Fagaras si Iezer la V, Masivul Bucegi la E si Masivul Leaota la SE. Masivul Piatra Craiului, principalul component al Parcului National, se impune ca o creasta calcaroasa spectaculoasa cu o lungime de 25 km, cu altitudini de peste 2000 m, desfasurata pe directia NNE-SSV, intre localitatile Zarnesti (N) si Podu Dambovitei (S). Parcul National Piatra Craiului se intinde intre coordonatele de 450 22’ 1.73’’ si 450 34’ 49.55’’ latitudine nordica si 250 08’ 51.61’’ si 250 21’ 57.21’’ longitudine estica. Suprafata totala a Parcului National Piatra Craiului este de 14773 ha din care 7806 ha in jud. Brasov si 6967 in judetul Arges. Localitatile din jurul Parcului sunt reprezentate de orasul Zarnesti si comunele: Bran, Moieciu, Fundata pe raza judetului Brasov si de comunele Dambovicioara si Rucar pe raza judetului Arges. In cadrul localitatilor mentionate, impactul cel mai mare asupra Parcului il au: orasul Zarnesti, comunele Rucar si Dambovicioara si satele: Pestera si Magura (comuna Moieciu), Sirnea (comuna Fundata).

Panorama Piatra Craiului

In interiorul parcului este prevazuta o zona de conservare speciala, in suprafata de 4879ha (Brasov 2624ha, Arges 2255ha), din care rezervatie stiintifica 683ha (BV 443ha, AG 240ha). Zona de conservare speciala mai include si alte 4 zone carstice, si anume Cheile Zarnestilor (Prapastiile Zarnestilor) in judetul Brasov si Cheile Dambovicioarei, Cheile Brusturetului si Cheile Dambovitei, situate in judetul Arges, precum si o arie de protectie cu caracter de monument al naturii totalizand 1.5 ha (Pestera Liliecilor). In interiorul zonei de conservare speciala se afla si zona in care pasunatul este interzis, cu o suprafata 1189 ha. Restul suprafetei 9894ha (Brasov 5182ha, Arges 4712ha) constituie zona de parc national.
Masivul Piatra Craiului a devenit rezervatie naturala in 28 martie 1938 (Jurnalul Consiliului de Ministri nr. 645). Consiliul de Ministri a luat aceasta decizie “datorita caracterului unic al masivului unde se gasesc specii rare ca Dianthus callizonus, Hesperis nivea, Minuatia transilvanica, Leontopodium alpinum,ca si datorita frumusetii peisajului”.

Creasta de NORD

In 1938, cand rezervatia naturala a fost infiintata, au fost luate in considerare numai 440 ha. In 1972, aceasta suprafata a crescut la 900 ha, iar astazi, zona de conservare speciala acopera o suprafata de 4879ha, zona de parc national ocupând cca. 9894 ha. În 1952 (anul in care a fost înregistrat primul amenajament silvic pentru zona Pietrei Craiului), in jur de 17.2% din suprafata totala a masivului a fost luata in considerare pentru conservare. In anul 1990 Piatra Craiului este declarat parc national prin Ordinul 7 al Ministerului Agriculturii de la acea vreme, alaturi de alte 12 parcuri din Romania. Incepand din anul anul 1999, odata cu demararea Proiectului Managementul Conservarii Biodiversitatii se constituie si administratia parcului.

Prin pozitia geografica, Parcul National Piatra Craiului, se incadreaza zonal in clima temperata, iar regional la tranzitia dintre climatul continental vestic de nuanta atlantica si cel excesiv continental. Zona se incadreaza in sectorul cu clima de munte, tinutul muntilor inalti. In general, clima masivului nu difera mult de a celorlalte zone montane invecinate. Totusi, pozitia geografica, inaltimea, orientarea si configuratia reliefului imprima climei unele particularitati locale.
Temperatura – In Parcul National Piatra Craiului repartitia temperaturii anuale a aerului scade in functie de cresterea altitudinii: Rucar (>7ºC), Zarnesti (5-7ºC), Podu Dambovitei (5-7ºC), Fundata (4-5ºC), Curmatura (4-5ºC), Piatra Mica (2-4ºC), Vf. Piscul Baciului (0-2ºC). Numarul mediu anual al zilelor de vara cu temperatura maxima ³25ºC, scade in urmatoarea ordine: Rucar 40-20, Zarnesti 40-20, Fundata 20-0, Piscul Baciului 0 . Variatiile valorilor medii ale temperaturii aerului in cursul anului, cu amplitudinea anuala de 18,9ºC (statia Fundata) si 19,4ºC (statia Predeal) imprima teritoriului caracterul unui climat continental.

Precipitatiile – Precipitatiile sunt puternic influentate de directia perpendiculara a masivului fata de vanturile din vest si nord-vest, el actionand, in general,ca un paravan in calea maselor de aer cald. Se observa o crestere a cantitatii de precipitatii corelata cu cresterea altitudinii, pana la inaltimi de 1700-200m. Mai sus de aceste altitudini cantitatea de precipitatii incepe sa scada. Din datele inregistrate la mai multe statii meteorologice din zona, se constata ca precipitatiile au o distributie neuniforma, ele crescand treptat din punct de vedere cantitativ in raport cu altitudinea, variind de la 900-1000 mm in zonele joase la aproape 1300 mm, in partile mai inalte ale teritoriului. In afara volumului de precipitatii lunare si anuale, este important de cunoscut si modul in care acestea se repartizeazain cursul anului, adica frecventa zilelor cu precipitatii (peste 0,1 mm).

Panorama Piatra Craiului

Numarul acestor zile este de 180-200, cele mai multe zile inregistrandu-se in sezonul de vegetatie, lunile mai-august, in acesta perioada cazand 47-52% din totalul precipitatiilor dintr-un an. Predominarea in cursul anului a precipitatiilor sub forma solida pe masura ce creste altitudinea, atrage dupa sine cresterea grosimii stratului de zapada si a duratei mentinerii lui (140-200 zile). Prima ninsoare se inregistreaza la mijlocul lunii octombrie (12.X) in zonele mai joase, ea devenind din ce in ce mai timpurie in raport cu crosterea altitudinii, astfel ca in partea superioara a pasunii Funduri Prelungi aceasta se produce spre sfarsitul lunii septembrie (27.09).

View Obiective turistice, pensiuni Arges in a larger map

Manastirea Corbii de Piatra

Monastirea Corbii de Piatra apare in documente, de la reinfiintarea ei in 1512 cu aceasta denumire. Dar, pe parcursul timpului, mai apare, din cand in cand si cu un alt nume: monastirea de la Meris sau monastirea Meris sau monastirea Merisul.

Denumirea Schitul rupestru ‘Sf. Ap. Petru si Pavel’ este complet gresita. Hramul monastirii a fost, de la reinfiintarea ei la 23 Iunie 1512, ‘Adormirea Maicii Domnului’ si cu acest hram apare in documente pana in sec.XIX cand devine biserica de mir si cand a fost pus hramul ‘Sf. Ap. Petru si Pavel’. La fel s-a intamplat si cu titulatura in aceasta perioada, in sec. XVI-XIX, locasul de la Corbii de Piatra purtand in documentele vremii totdeauna denumirea de monastire nu de schit, iar redeschiderea lui in 1996 se face sub aceeasi titulatura: Monastirea Corbii de Piatra. De aceea folosirea titulaturii Schitul rupestru ‘Sf. Ap. Petru si Pavel’ este gresita pentru ca hramul ‘Sf. Ap. Petru si Pavel’ a fost pus cand nu mai era asezamant monahal, deci nu mai putea fi numit monastire sau schit, dar si datorita faptului ca, chiar daca acum s-a adaugat, cinstind memoria inaintasilor, al doilea hram, ‘Sf. Ap. Petru si Pavel’, intotdeauna numele unei monastiri este dat de hramul principal. Deci, daca ar fii sa numim si altfel sfantul locas decat cu titulatura lui oficiala, Monastirea Corbii de Piatra, in nici un caz insa cu cea de Schitul rupestru ‘Sf. Ap. Petru si Pavel’. Manastirea se afla pe malul raului Doamnei la aproximativ 35 de km de Curtea de Arges

Afirmatia conform careia unul din cele doua foste sfinte altare (cel din stanga) ar fi fost catolic este complet falsa. Absolut toate caracteristicile bisericii, arhitectura, pictura si configuratia celor 2 foste sfinte altare sunt dupa izvodul bizantin, ca sa nu mai spunem ca, fiecare graunte de gresie marturiseste cu glas mare, ca bisericuta rupestra respira prin toti porii, ortodoxie in stare pura.

Cele trei lacasuri rupestre, de la Corbii de Piatra, Namaiesti si Cetatuia NU formeaza un triunghi echilateral, asa cum sustin unele afirmatii care incearca sa creeze spectaculosul ieftin acolo unde el se afla de fapt, dar “curatit si lamurit de sapte ori” in cuptorul istoriei si care nu se descopera neaparat mintii ci mai degraba inimii.

Monastirea Corbii de Piatra nu are si nu a avut vreodata hramul “Izvorul Tamaduirii”, analogie fortata cu monastirile Namaiesti si Cetatuia, tot in duhul celei dinainte, analogii care vor sa vada in cele trei sfinte monastiri altceva decat sunt ele de fapt: marturii ale dainuirii noastre ortodoxe pe aceste meleaguri.

Monahia Magdalina, ctitora restauratoare a lacasului de la Corbii de Piatra ca si asezamant monahal, era matusa voevodului Neagoe Basarab. Aceasta legatura de rudenie face ca sa nu mai apara surprinzatoare inchinarea monastirii, la cateva luni dupa redeschidere, domnitorului Neagoe.

Tamplaria (usi, ferestre) nu a fost inlocuita (asa cum sustin unii din mai marii zilei, care nici macar nu au trecut pragul bisericii) pentru simplul fapt ca nu exista! Actuala tamplarie s-a pus ca urmare a concluziei la care au ajuns specialisti in restaurare conform careia stricaciunile de pe peretele nordic al bisericii au fost de cauzate de infiltratiile de apa, corelate cu inghetul din timpul iernii. S-au incercat toate felurile de incalzire pe timpul iernii dar fiecare facea mai mari pagube: soba cu lemne, facea fum si praf, radiatoarele electrice, din cauza umiditatii excesive s-au scurtcircitat si au luat foc iar radiatoarele pe baza de gaz sporeau umiditatea. La acestea se adauga faptul ca in urma incalzirii, apa din pereti si podea se evapora, transformand biserica in sauna, rezultand un condens care se depunea pe fresca de unde apa picura asa cum picura inaintea unei ploi de vara. Asa ca s-a recurs la tamplaria din aluminiu care izoleaza foarte bine termic si, in urma acestei lucrari, din iarna lui 2003 temperatura in biserica nu a mai scazut vreodata sub +50 C. Acest fapt a avut un efect benefic asupra picturii care si-a mai revenit si chiar unele portiuni care pana acum erau ilizibile acum pot fi vazute.

Din cauza acelorasi motive sfintele slujbe se savarsesc in biserica numai vara in restul timpului sfantul locas fiind deschis doar pentru vizitare.

Casa de Cultura „George Toparceanu”, institutie reprezentativa pentru cultura argeseana este situata pe cea mai importanta artera a municipiului Curtea de Arges – bulevardul Basarabilor, la ale carui extremitati sunt situate doua capodopere ale arhitecturii romanesti medievale, si anume: Biserica Sfantul Nicolae Domnesc-ctitoria lui Basarab I si celebra Manastirea Argesului –ctitoria lui Neagoe Basarab.

Casa de cultura " George Toparceanu" Curtea de Arges

Construita la mijlocul secolului trecut in stilul arhitectural local,aceasta beneficiaza de o moderna sala de spectacole multifunctionala dotata cu 400 de locuri , echipament de proiectie cinematografica , instalatii de sonorizare de 2.200 W si de lumini de 4.600 W.

Institutia mai detine : o sala numita generic „Sala ORFEU ” , cu o capacitate de 50 de locuri, folosita pentru sedinte, seminarii, colocvii si cenaclul literar; doua holuri utilizate pentru expozitiile de fotografie, pictura si sculptura, o sala de balet, dans modern si aerobic si una de pian , orga, canto si chitara.

„ Sala de pian ” este situata la parterul institutiei in partea din dreapta. Aici foarte multi copii invata sa cante la pian, orga si acordeon sub indrumarea reputatei profesoare de la Scoala Populara de Arta din Pitesti,doamna Rada Ionescu sau deslusesc tainele chitarei sub indrumarea domnului profesor Matei Constantin . Munca lor a fost recompensata prin diplome si premii la concursurile si festivalurile locale si judetene.

Sub indrumare doamnei referent Andrei Nicoleta, micutii intre 3 si 7 ani invata primii pasi de dans modern sau balet iar copiii intre 7si 14 ani se perfectioneaza in dans modern si gimnastica aerobica. Toate acestea se realizeaza in cadrul cursurilor de balet, dans modern si gimnastica aerobica care se desfasoara in cadrul institutiei noastre la „Sala de Balet”.

Casa de Cultura „George Toparceanu ” din Municipiul Curtea de Arges este cea mai „calduroasa ” din judet , fiind dotata cu o moderna instalatie proprie de incalzire pe gaz.

Monument al eroilor

De asemenea Casa de Cultura a fost renovata in intregime , a fost refacut sistemul de iluminat exterior si interior , au fost montate sisteme de antiefractie si prevenire a incendiilor.

In colaborare cu Primaria Municipiului si institutiile de cultura si invatamant din judet organizeaza anual manifestari cum ar fi : expozitia de icoane a elevilor Seminarului Teologic „Neagoe Voda ”; festivalul International de Poezie „ Noptile de poezie de la Curtea de Arges ”; Tagul Mesterilor Populari; „1 IUNIE ” Ziua Copilului; festivitatile de inchidere a festivalului folcloric international „ Carpati” ; Zilele Casei de Cultura, Festivalul international de folclor pentru copii „Brauletul ” ; Zilele Municipiului Curtea de Arges ; festivalul international coral „Curtea Domneasca” ; festivalul de datini si colinde de Craciun si Anul Nou „ Florile Dalbe ”.

De asemenea organizeaza in mod regulat expozitii de fotografie , pictura si sculptura ; spectacole de muzica corala , populara, muzica usoara , teatru , difuzare de filme artistice ,seminarii si simpozioane , lansari de carte , etc.

Astfel in ultimii ani Casa de Cultura „George Toparceanu ” a beneficiat de prezenta artistilor: Rodica – Popescu – Bitanescu , Aimee Iacobescu , Carmen Trandafir, Emil Hosu, Catrinel Dumitrescu, Mircea Diaconu, Geo Saizescu, Adriana Trandafir , Jean Paler , „Fuego ”,Hi Q , „Talisman ”, Iris,Vita de Vie, Directia 5, Voltaj, Compact, Vasile Seicaru si Vlady Cnejevici, Mircea Vintila si Brambura, Victor Socaciu si Comitetul (fosta Bosquito), Madalina Manole, Gheorghe Gheorghiu, Elisabeta Turcu, Maria Dragomiroiu, Irina Login, Maria Ciobanu, Ionut Dolanescu, Nineta Popa, Liviu Vasilica, Tudor Gheorghe. Se remarca colaborarea excelenta cu Teatrul „Al.Davila”, sectiile de drama, revista, folclor precum si cu Teatrul „Anton Pann” din Ramnicu Valcea –sectia pentru copii, acestea realizand spectacole de neuitat pe scena Casei de Cultura dar si Teatrul Nottara sau Filarmonica din Pitesti.

Festivalul Carpati Arges

Reprezentative pentru activitatea culturala a institutiei noastre sunt corul „Orfeu” si ansamblul folcloric „Argesul”.

Corul „ Orfeu ” dirijat de pr. dr. Gheorghe Neacsu ,a fost infiintat in anul 1974 la Casa de Cultura „George Toparceanu ”ca un cor de camera , de catre regretatul profesor de muzica Gelu Ciuculescu . Acesta a participat la numeroase festivaluri de gen din Romania ( la Slatina , Ploiesti, Pitesti, Somcuta Mare,Patriarhia Romana etc ) , Grecia si Ungaria unde a obtinut un numar impresionant de diplome si premii ,prin prestatia sa facand cinste institutiei noastre , orasului nostru si nu in ultimul rand muzicii corale romanesti. Este amfitrionul festivalului international „Curtea Domneasca” si s-a mai remarcat prin concertul anual de Craciun cand sala de spectacole devine neincapatoare.

Ansamblul folcloric „ ARGESUL ” condus acum de maestrul coregraf, d-l. Constantin Anduta este infiintat din anul 1969 ,iar in anul 1970 a obtinut primul premiu important in Germania de Vest -la Warfum -si anume, medalia de aur.

Datorita profesionalismului de care au dat dovada membrii ansamblului ,acesta a fost invitat sa participe anual la cate un festival de folclor international . Dintre aceste participari amintim : Olanda 1971, 72 , 75 , 78 , 80 , 82 ,  85 ,  89,  91, 2002,2003 , Cehoslovacia 1984 ;Grecia  97,2003,2008 ; Turcia  94 ,  99;2005; Italia  97, 2002 ,2006,2007 ; Spania 2001 , Bulgaria  90 ,  95 , Moldova 1994.

In anul 2007 si 2008 ansamblul „Argesul” a obtinut locul I la festivalul Judetean „Gheorghe Popescu Judet”.

Un grup de tineri talentati au infiintat in anul 2002 formatia de break dance IDENTIC . Aceasta, a obtinut in anul 2004 Diploma pentru „CEL MAI BUN SHOW ” la concursul de break- dance organizat la Casa Studentilor – Pitesti. Participa activ la toate actiunile culturale pregatind in acelasi timp numerosi tineri si copii din municipiu.

In 13 iunie 2007 a fost infiintat si a concertat, pentru prima data grupul coral barbatesc „RAPSOZII ARGESULUI”. Grupul s-a bucurat de un imens succes si a fost invitat imediat la toate manifestarile importante judetene si la emisiuni tv de specialitate

Din anul 2005 a colaborat cu Clubul Iubitorilor de Cultura condus de catre academicianul Gheorghe Paun, salile expozitionale ale institutiei au gazduit o serie de lansari de carte , expozitii ikebana, de pictura si fotografie precum si evenimente muzicale de inalta tinuta.

De la 01.01.2008 a fost relansat cenaclul literar al Casei de Cultura sub indrumarea poetului Dumitru M. Ion, presedintele Festivalului International „ Noptile de poezie de la Curtea de Arges”. El functioneaza in fiecare zi de miercuri la orele 16,00 si este organizat dupa modelul atelierelor de poezie din America de Sud.

Casa de Cultura “George Toparceanu”
B-dul Basarabilor , nr. 59, cod 115300 ,
Curtea de Arges , Romania
Tel/fax 004 0248 728342 , Mobil 004 0744356431
E-mail : cristianmitrofan@yahoo.com

[Biserica Drujesti   monument istoric si de patrimoniu]

Biserica Drujesti, Curtea de Arges

Acest monument istoric este consemnat in documente incepand din anul 1760 ca una dintre ctitoriile fratilor Stoian si Iorgu Druja.

Supusa vicisitudinilor timpurilor si oamenilor, biserica a fost refacuta prima oara intre anii 1793 – 1795 si apoi in 1875, cand i s-a redat forma initiala. Micul lacas de cult retine atentia prin valoarea initiala, scoasa in evidenta de planul echilibrat si fatada cu linii simple, dar armonioase.

Biserica Drujesti Arges

Drujesti Curtea de Arges

Fatada, impartita in doua registre inegale printr-un brau torsionat, pastreaza urmele a doua randuri de arcade oarbe, originale, din a caror pictura nu se mai desluseste nici un element. in anul 1987 s-au efectuat sapaturi arheologice, prilej cu care a fost scos la lumina un bogat material arheologic (monede din veacul al XVI-lea, un inel de argint si un vas funerar din sticla), precum si fundatiile unei biserici din lemn cu plan dreptunghiular si absida altarului patrata, anterioara bisericii actuale.

Monumentul a fost ridicat in ultima perioada a veacului al XIII-lea si a avut rostul de biserica de curte. Sapaturile arheologice efectuate in mai multe etape au scos la lumina un bogat material: ceramica smaltuita si frumos ornamentata, olane pentru acoperis, fragmente de cahle specifice veacului al XV-lea, monede de argint si arama, inele de argint din veacurile XIV-XV, vase de sticla si fragmente de fresca.

Biserica "San Nicoara" Curtea de Arges

Biserica San Nicoara sau “Biserica Sf. Nicolae cel Mic”, cum o mai numeau localnicii, pentru a o deosebi de cea domneasca, a fost cladita pe un platou inalt, probabil impreuna cu prima curte domneasca, pe la sfarsitul secolului al XIV-lea, respectiv inceputul secolului al XV-lea. Arhitectura este tipica pentru receptia artei bizantine in Balcani, asa cum este ea reprezentata de cetatea Severinului. Planul acestui edificiu de mici dimensiuni este un dreptunghi compartimentat in pronaos si naos, incheiat in partea estica cu o absida semicirculara.

Aceasta este insotita de doua absidiole pentru pastoforii. Se spune ca ar fi fost ctitorita chiar de vestita Doamna Clara, mama voievodului Vlaicu-Voda. Aici isi avea asezarea, candva, Episcopia catolica. Turnul inalt, care domina asezarea, era folosit si ca foisor de foc si post de observasie, intre el si turnul-donjon al Cetatii Poienari existand un sistem de comunicare la distanta. De aici, prin intermediul unor faclii aprinse, era semnalizata apropierea dusmanilor catre ultimul refugiu al domnilor romani, aflat la 25 de kilometri departare. in vremurile indepartate exista un tunel, care astazi este accesibil numai pana la jumatate, de acces intre acest edificiu si Biserica Domneasca, ce trece pe sub drumul ce le desparte, soseaua de legatura Pitesti-Curtea de Arges-Transfagarasan.

Ruinele Bisericii San NicoraMonumentul a fost ridicat in ultima perioada a veacului al XIII-lea si a avut rostul de biserica de curte. Sapaturile arheologice efectuate in mai multe etape au scos la lumina un bogat material: ceramica smaltuita si frumos ornamentata, olane pentru acoperis, fragmente de cahle specifice veacului al XV-lea, monede de argint si arama, inele de argint din veacurile XIV-XV, vase de sticla si fragmente de fresca.

Gara Basarab Curtea de Arges, Gara Casei Regale

Impozanta cladire a garii din Curtea de Argea (Gara Regala) a fost construită în anul 1898, după un model original francez, combinat cu elemente de stil romanesc de către Andre Lecomte de Nouy.

Gara Basarb din Curtea de Arges este un monument istoric ce merita vizitat.

Gara Basarab Curtea de Arges, Gara Casei Regale

Balea Lac, lac glaciar

Caldarea Glaciara Balea care adaposteste emblematicul Lac (4,6 ha, altitudine 2034 m) cu cea mai frumoasa cabana semilacustra, este pe departe cel mai important centru al sporturilor de altitudine din carpatii romaniei. Situat in inima masivului Fagaras – el insusi cel mai grandios complex montan al carpatilor nostri – zona Balea Lac, parte a rezervatiei naturale omonime (180 ha suprafata) prezinta un relief glaciar tipic cu morene, terase, vale in forma “U” dominat de creste adanc crenelate din care se inalta dinspre nord-est spre sud-vest varfurile Vaiuga 2443 m, despartit de Iezerul Caprei 2417 m de Saua Caprei 2315 m si Paltinul 2398 m. De aici coboara muchia Balii spre nord pana dincolo de Cascada in Varful Mierea la 1500 m. Peisajul de o frumusete austera unica este coplesitor atat vara cat mai ales in anotimpul alb. Atunci se muta aici fascinanta lume a nordului inghetat cu zapezi inalte, sclipitoare atarnate parca de strasina inaltimilor ce se contopesc in albul norilor efemeri. Din Saua Netedului – “poarta” accesibila a Rezervatiei Faunistice Arpasel – privirea cuprinde o nesfarsita succesiune de culmi inalte si imblanite de hlamida iernii care ascunde vai glaciare complexe suspendate sau simple, varfuri ascutite si pinteni, ace si turnuri masive aliniate cuminte pe un fronton alpin cu iz himalaian. Pe lacul cu gheata peste un metru picura in soare stalagmitele cascadei incremenite de ger sub Fereastra Bali.

Cea mai veche atestare a unei ascensiuni in acest masiv a fost consemnata de catre doctorul G. Lindner in jurul anului 1700, in regiunea Balea-Valea Doamnei. Inainte de anul 1750 o noua mentiune precizeaza prezenta in zona a capitanului Jacob Zultner cu scopuri geografice si legate de trasarea granitei. Un rol important in promovarea turismului l-a avut in aceasta zona Societatea Carpatina a Transilvaniei (SKV) – Siebenburgischer Karpatenverein – infiintata la Sibiu in anul 1880. SKV a construit mai multe drumuri de acces in munte si a efectuat un numar important de marcaje si a organizat numeroase ascensiuni de vara si iarna, multe dintre ele in premiera. In anul 1975 pentru facilitarea accesului la cabana si la traseele de creasta s-a amenajat linia de telecabina

Una din cele mai pitoresti zone din Carpati este zona Muntilor Fagaras. Aceasta este situata in sudul Mediasului la o distanta de aproximativ 80 km si este vizibila in unele zile la o anumita inaltime dupa fiecare plaoie de vara chiar de la Medias. Lantul muntos are numeroase inaltimi de peste 2000 m, numeroase cascade si lacuri glaciare.

La 2000 m inaltime se intinde pe o distanta de 90 km Transfagarasanul, soseaua care leaga Muntenia de Transilvania si strabate printr-un tunel de 900 m culmea principala la o inaltime de peste 2200 m. In perimetrul Muntilor Fagaras se gasesc si rezervatiile naturale Balea si Arpasel, ambele ocrotite, ca urmare a diversitatii florei si speciilor rare care traiesc aici.Nu este o statiune in adevaratul sens al cuvantului dar iubitorii sporturilor de iarna se simt aici ca acasa. Balea Cascada se afla la o altitudine de 1234 m si ceva mai sus Balea Lac la 2034 m. Locatiile sunt situate in muntii Fagaras, pe Transfagarasan, la circa 65 km de Sibiu.

Pe timp de iarna transportul de la Balea Cascada la Balea Lac se poate face cu telecabina pe o distanta de 3800 m. Durata sezonului circa 180 zile iar sarbatorile zapezii in fiecare an in jurul datei de 15 iunie.

Lacul Balea este un lac glaciar (format in circ glaciar) situat la o altitudine de 2040 m, in Muntii Fagaras, Judetul Sibiu. Dimensiunile lacului sunt: 360 m in lungime, suprafata de 46508 m2 si adancimea de 11,35 m. in anul 1932 lacul Balea si o suprafata de circa 180 ha in jurul lacului au fost declarate rezervatie stiintifica.Lacul Balea se afla la circa 77 km de la orasele Sibiu, 68 km Fagaras si 85 km de la Curtea de Arges. In timpul verii se poate ajunge cu automobilul, pe drumul Transfagarasan, iar in restul timpului cu telecabina, de la cabana „Balea Cascada” din apropierea cascadei Balea. in Muntii Fagaras se mai afla si lacurile Capra, Podragu mic, Podragu Mare, Avrig, Urlea, etc.

Prima Cabana la Lacul Balea a fost ridicata in anul 1904 de catre Societatea Carpatina Transilvaneana (Siebenburgischer Karpaten Verein „S.K.V.”) si inaugurata la 29 august 1905[1]. In anul 2006 a fost construit in apropierea lacului Balea primul hotel de gheata din Europa de Est in forma unui iglu de 16 locuri[2].

TRANSFAGARASANUL (DN7C) traverseaza Muntii Fagaras si leaga Transilvania
de Muntenia. Transfagarasanul este a doua sosea, ca inaltime, din Romania, urcand pana la 2042 m.

Transfagarasan, Arges-Sibiu

Una din cele mai pitoresti zone din Carpati este zona Muntilor Fagaras. Situata in sudul Mediasului, la o distanta de aproximativ 80 km, este vizibila in unele zile chiar de la Medias. Lantul muntos are numeroase inaltimi de peste 2000 m, numeroase cascade si lacuri glaciare.
In perimetrul Muntilor Fagaras se gasesc si rezervatiile naturale Balea si Arpasel, ambele ocrotite, ca urmare a diversitatii florei si speciilor rare care traiesc aici.

La aproximativ 2000 m inaltime se intinde, pe o distanta de 90 km, Transfagarasanul, soseaua care leaga Muntenia de Transilvania si strabate printr-un tunel de 900 m culmea principala la o inaltime de peste 2000 de metri.

Aici, desi nu avem o statiune in adevaratul sens al cuvantului, iubitorii sporturilor de iarna se simt ca acasa. Locatiile de interes sunt situate in muntii Fagaras, pe Transfagarasan, la circa 65 km de Sibiu

Tunel Transfagarasan

Transfagarasanul incepe din comuna Arefu, in judetul Arges, la kilometrul 61 al DN7C si se termina in comuna Cartisoara (Sibiu), la intersectia cu DN1. Are circa 91,5 kilometri lungime si doua benzi de circulatie. Este un drum in rampa cu multe serpentine. Are mai multe tunele si viaducte – la Balea Lac soseaua trece prin cel mai lung tunel din Romania (887 m), Tunelul Balea. In tunel exista o singura banda de circulatie ce are 6 metri latime si un trotuar de un metru latime. Tunelul nu este iluminat artificial.

Telecabina Balea

Soseaua este inchisa traficului de la sfarsitul lunii octombrie pana in luna iunie din cauza zapezii care acopera drumul.
Pe timp de iarna transportul de la Balea Cascada la Balea Lac se poate face cu telecabina pe o distanta de 3800 m.

Cascada Balea
Este situata in masivul Fagaras si este cea mai renumita cascada de la noi din tara. Cascada Balea se afla la peste 1234 m altitudine, are o cadere de 60 m si marcheaza treapta inferioara a circului glaciar Balea.

Lacul glaciar Balea
Monument al naturii, lacul Glaciar Balea este unul dintre cele mai mari lacuri din Muntii

Cascada Balea

Fagarasului, avand o lungime de 360 m, o latime de 240 m si 11 m adancime. Lacul este situat la altitudinea de 2034 m, intr-un circ glaciar, fiind cuprins intre Defileul Oltului si poalele Muntilor Piatra Craiului.

Vegetatia din perimetrul lacului este de tip hidrofil, fiind formata din rogozuri si plante ca: patlagina alpina, papadia alpina, splina, etc.

Flora alpina mai cuprinde: gentiane, garofite, flori de colt si sangele voinicului. Pe Muchea Balei creste o vegetatie variata ce cuprinde smardar, merisor, garofita cu flori rosii si militea, precum si macul galben.

Balea Lac|Lac glaciar

In imediata vecinatate a Manastirii Argesului, susura neintrerupt izvorul basmului, pe care localnicii il numesc “Fantana lui Manole”. Aceasta denumire poarta peste timpuri povestea mesterului, care, neputand cobori de pe biserica dupa ispravirea ei, – luandu-i-se scarile si-ar fi facut aripi din sindrila si, ca un alt Icar, a sarit de pe acoperisul sfantului locas, la temelia caruia se spune ca-si zidise propria sotie. In locul in care s-ar fi prabusit sufletul sau s-a preschimbat intr-un izvor.

De la “Fantana lui Manole” se vede, spre apus, fosta bolnita a manastirii: monument istoric, despre care un document existent scrie ca “se gasea alaturi de biserica lui Neagoe Basarab inca din 1524″. Se spune ca sunt zile în care de la Fantana lui Manole se vede cum un abur alb stralucitor se urca spre fostul spital al manastirii.

Izvorul este natural, iar apa este poatabila. Este de asemenea un izvor de energie al orasului Curtea de Arges.

Mausoleul Eroilor din comuna Valea Mare-Pravăţ, judeţul Argeş, cunoscut şi sub numele de Mausoleul de la Mateiaş, este un monument dedicat eroilor din Războiul de Întregire Naţională dintre anii 1916-1918. Este situat pe Drumul european E574 (DN 73), la 11 km de Câmpulung spre Braşov, pe Dealul Mateiaş.

Monumentul este înscris la poziţia nr. 1010, cu codul AG-IV-m-A-14017, în „Lista monumentelor istorice”, actualizată prin Ordinul ministrului Culturii şi Cultelor nr.2314/8 iulie 2004.

Muzeul Mateias este o constructie ampla care cinsteste memoria eroilor romani cazuti in primul razboi mondial. Scari monumentale urca spre turnul ce domina terasa. Se afla aici un osuar, o capela si inauntrul muzeului diorame cu scene de pe front.

Ridicat intre anii 1928-1935, de catre constructorul De Nicolo, dupa proiectul arhitectului Dumitru Ionescu Berechet, impozantul mausoleu, realizat in principal din calcar de Albesti, este compus din doua corpuri: primul, orizontal, adaposteste osuarul, pe peretii caruia sunt montate placi de marmura cu numele unor militari cazuti la datorie; al doilea, vertical, are forma unui turn cu foisor, spre care duce o scara in spirala. Aici sunt depuse, in 31 de cripte, osemintele a peste 2.300 de militari romani.

Mausoleul a fost ridicat dupa planurile arhitectilor Dumitru Ionescu-Berechet si State Balosin, de catre o antrepriza italiana din Campulung, incepand din 1928 cand s-au facut primele demersuri pentru construirea unui monument inchinat ostasilor romani cazuti la datorie in timpul luptelor de rezistenta din al doilea razboi mondial si 1935. Pictura in tempera a fost realizata de Olga Greceanu si infatisa unitatea Armatelor Aliate victorioase in lupta impotriva Germaniei si Austro-Ungariei.
Dupa terminarea edificiului, mausoleul a devenit o capela pentru cinstirea sufletelor si rememorarea faptelor de vitejie a ostasilor cazuti.

In perioada 1945-1976 Monumentul eroilor de la Mateias a necesitat lucrari de reparatii din cauza infiltratiilor de apa prin zidurile de calcar iar in anul 1978 a fost reconsolidat in urma numeroaselor fisuri provocate de puternicul seism din 4 martie 1977. In perioada 1980-1984 Mausoleul eroilor a fost extins prin construirea unei terase de parada, a unor impozante scari de acces, camere muzeale, un basorelief avand 16m lungime si 3,5m inaltime (executat de de sculptorul Adrian Radu din Campulung) si inobilat cu o cupa din piatra de Albesti in care arde o flacara vesnica in amintirea eroilor cazuti la Mateias. De asemenea s-a reamenajat osuarul, s-a decorat cu marmura neagra peretii si un sarcofag de cristal, s-a daltuit in marmura alba un numar impresionant de nume ale eroilor participanti la lupte (inscriptii facute atat in interiorul cat si in exteriorul monumentului), s-a decorat parterul mausoleului cu mozaic de Murano (opera remarcabila a artistului plastic prof. univ. dr. Petre Achitenie, realizata cu contributia studentilor practicanti de la institutul de arta din Bucuresti) si s-au plantat conifere care acum inconjoara perimetrul Complexului Memorial Matias. Dupa 1990 s-a finalizat si diorama.
Lucrarile au fost facute de stat cu antrenarea contributiei unitatilor economice si a institutiilor din Campulung Muscel, Pitesti, Leresti, Albesti si nu numai.

In aceeasi perioada a fost organizata amenajarea Muzeului istorico-militar. Inaugurarea Complexului Memorial Mateias a avut loc in ziua de 24 Octombrie 1984 in prezenta a peste 3000 de participanti, moment in care a fost aprinsa flacara vesnica, a fost aliniata o garda de onoare, au fost depuse coroane, s-a intonat Imnul de Stat si s-au arborat drapele.

Reprezinta unul din monumentele cele mai de pret, ale arhitecturii romanesti, dupa modelul clasic bizantin al bisericilor de tip “Cruce greaca inscrisa “. A fost inceputa de Basarab I Intemeietorul la jumatatea secolului al XIV-lea si continuata de urmasii sai Nicolae Alexandru si Vladislav I Vlaicu.

Monumentul conserva pictura initiala din secolul al XIV-lea, precum si fragmente de fresca din secolul al XVIII-lea si secolul al XIX-lea. In 1992, cu ocazia lucrarilor de restaurare, s-a descoperit un Grafit care precizeazaa in 6860 (adica 1352) la Campulung a murit marele Basarab Voievod, adica Basarab I, care a domnit intre anii 1310-1352, si a intemeiat statul feudal independent Tara Romaneasca.

Biserica Domnească Sf. Nicolae din Curtea de Argeş este ctitoria lui Basarab I (1310 – 1352), terminată în anul 1352, în cadrul reşedinţei voievodale din secolul al XIII-lea. Biserica, monument în cruce greacă înscrisă, de tip complex, este una din cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii româneşti medievale, fiind cea mai veche ctitorie voievodală din Ţara Românească[1]. Picturile murale interioare, deosebit de valoroase, sunt realizate în 1364 – 1369. Biserica este inclusă pe noua listă a monumentelor istorice: AG-II-m-A-13647 şi în Lista Indicativă UNESCO.

Castrul Roman Jidava, Campulung

La 4 km sud de Câmpulung, în localitatea Schitu-Goleşti, se află ruinele castrului roman Jidava, considerat cel mai important castru roman de pe „Limes Transalutanus” (fosta graniţă fortificată dintre teritoriul cucerit de romani şi dacii liberi).
Cercetările arheologice, efectuate fără întrerupere din 1962, au scos la iveală o parte a construcţiilor din interiorul castrului şi zidul de incintă. După descoperire, zidurile au fost consolidate, iar cel de incintă de pe latura de sud a fost supraînălţat, refăcându-se turnul de curtină. A fost reconstituit şi „hypocaustum-ul”(sistem de încălzire) din „praetorium”(clădirea comandantului).
În incinta castrului este organizată o expoziţie permanentă cu obiecte găsite în timpul cercetărilor arheologice.